Veolia predă încălzirea și apa caldă municipalității? Primarul Mihai Chirica : ”Nu va ajunge Iașiul în situația Bucureștiului”

Contractul de Concesiune, în baza căruia Veolia Energie Iași (VEI) asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Iași (apă caldă și încălzire) va înceta la data de 30.04.2021. Decizia vine ca urmare a imposibilității echilibrării financiare a acestui contract, în ciuda eforturilor depuse de cei doi parteneri. Primarul Mihai Chirica a precizat că va propune o comisie de conciliere care să discute alte condiții contractuale cu Veolia.
Operatorul va demara acțiunile necesare în vederea predării gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, ce a fost încredințată pe o perioadă de 20 de ani, începând cu anul 2012.
Declarațiile primarului Mihai Chirica
”Nu va ajunge Iașiul în situația Bucureștiului, pentru că sistemul de termoficare din Iași nu este în situația tehnică a celui din București. Veolia Energie ne-a pus în gardă de săptămâna trecută despre o asemenea eventualitate, de altfel ne-a și prezentat un studiu economic făcut de o companie independentă prin care anunță faptul că au intrat în cel de-al șaselea an de acum de funcționare pe pierdere. Și conducerea de la Praga ar fi cerut să găsească două variante, pe care le-a prezentat în comunicatul de presă. Încetarea contractului la termen, la sfârșitul sezonului de încălzire sau găsirea unor soluții care să ducă la continuarea relației dintre municipiul Iași și Veolia.
O situație nu tocmai ușoară, inedită am putea să spunem după sfârșitul CET-ului, care își poate găsi rezolvarea pe mai multe paliere. În primul rând noi am început să elaborăm o documentație pe care o vom transmite către ANREE, mă voi prezenta personal la ministerul Energiei pentru a discuta cu domnul ministru referitor la posibilitatea tehnică de a mai echilibra pierderile care se obțin din diferențele de la furnizarea din sistemul de producție față de cel de distribuție. Diferențele sunt majore, de peste 20 de procente. Și e și o anomalie din punct de vedere economic. Găsirea unor soluții optime de echilibrare a prețului fără a afecta populația într-un mod major, chiar și printr-o creștere de tarif rezonabilă, dar și o creștere a subvenției în același timp care să mai acopere aceste pierderi. Și sigur, continuarea procesului de investiții în sistemul public de termoficare, astfel încât să crească sarcina termică vândută. Pentru că după programele de reabilitare termică, cu modernizarea sistemului de termoficare și înlocuirea conductelor, dar și pe fondul creșterii încontinuu a temeraturilor în regim de iarnă, s-a constatat o scădere dramatică a producției vândute și un dezechilibru între cantitatea de energie absorbită de sistemul național comparativ cu cantitatea de energie termică vândută.
Are sistemul centralizat mai puțini clienți? Au avut loc o serie de drebranșări?
Nu, din toată statistica pe care o avem nu au avut loc mai mult de 150-160 de debranșări pe an. În 2020 s-au debranșat în jur de 160 de apartamente rămase izolate prin diverse scări de bloc, pentru vă furnizarea era total neeconomică. Dar am mai avut insistuții publice, cu un consum evident mult mai mare. Scăderea s-a întâmplat pe fondul creșterilor temperaturilor din mediu și prin faptul că iernile nu au mai fost atât de consumatoare de energie termică, dar și o scădere prin reabilitaea termică de clădiri și ale instalațiilor care s-au făcut prin fonduri europene.
În comunicatul Veolia se scrie și despre faptul că este periclitată continuitatea serviilor de către procesele care sunt pe rol între companie și autoritățile locale.
Este o trimitere la procesul de faliment în care a fost introdus fosta companie CET, care a avut agățată în capitalul social o parte din echipamente. Nu se referă la distribuție. Și care mai lasă câteva umbre de îndoială asupra modalității în care vor ajunge acele echipamente înapoi la noi, la municipiul Iași. Acolo nu este implicată Veolia, pentru că ei au venit operartori după falimentul CET și au preluat sarcina de a opera știind de faptul că încă ne mai judecăm cu lichidatorul pentru recuperarea acelor bunuri.
În situația în care Veolia nu ajunge la un acord cu municipalitatea și Primăria va trebui să preia acest serviciu?
În această situație ne vom întoarce la anul 2011, când noi am avut și calitatea de operator. Noi produceam energie electrică și termică, ne-am luat licență temporară până la finalizarea procedurilor de contractare cu un operator privat și ne-am continuat procesul de operare, pe care îl lum în calcul și în această variantă. Dar să spunem că este o variantă secundară în momentul de față. Și mai trebuie știut un lucru, mai există o chestiune care nu a fost trecută în comunicat, dar le-o ridic eu la rampă. Până în anul 2030 noi va trebui să reconfigurăm și centrala termică de la Holboca, ce va trebui să treacă pe gaze naturale. Proces pe care l-am început împreună cu ei și pe care ne-ar face mare plăcere să-l ducem la bun sfârșit tot împreună, astfel încât centrala de la Holboca ar fi o centrală care să utilizeze doar gazele naturale, alături de celelalte resurse regenerabile pe care deja vrem să le implementăm pe fonduri europene. O să notificăm Veolia pentru a ne face o structură de conciliere și să dăm drumul la aceste întâlniri, apoi să ne susținem punctul de vedere la ANREE.