Selecție la Academia de fotbal Politehnica Iași. Sunt așteptați la teste copii și juniori cu vârste între 10 și 18 ani, băieți și fete
Academia de fotbal Politehnica Iași va organiza în luna aprilie acțiuni de selecție pentru copii și juniori, la mai multe categorii de vârstă. Selecția va fi organizată în perioada 12-16 aprilie, la Baza Sportivă Tineretului (terenul sintetic din Abator), zilnic între orele 15.00 – 19.00, după cum urmează:
Luni, 12 aprilie, orele 15.00 – 19.00: jucători născuți în 2011 și 2010
Marți, 13 aprilie, orele 15.00 – 19.00: jucători născuți în 2009 și 2008
Miercuri, 14 aprilie, orele 15.00 – 19.00: jucători născuți în 2007 și 2006
Joi, 15 aprilie, orele 15.00 – 19.00: jucători născuți în 2005, 2004 și 2003
Vineri, 16 aprilie, orele 15.00 – 19.00: jucători născuți în 2005, 2004 și 2003
Selecția pentru portari și grupele feminine este deschisă în fiecare dintre cele 5 zile, în intervalul orar 15-19!
Selecția celor mai talentați copii din Iași și regiunea Moldovei va fi realizată de cei 12 antrenori ai Academiei, împreună cu preparatorii fizici. La eveniment vor mai participa psihologul Cornelia Gaiță și nutriționistul Oana Dumitrașcu.
Jucătorii se vor prezenta cu tutore legal și vor avea echipament personal pentru teren sintetic. La eveniment se asigură gustări, hidratare și certificate de evaluare.
Pentru jucătorii din alte localități care vor fi selecționați se va asigura cazare, masă și școlarizare, după caz.