audio D.A.M. – Dans. Artă. Multidisciplinaritate – Săptămâna dansului contemporan
În Be the HIT, am stat de vorbă cu conf. univ. dr. Lorette Enache de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași despre D.A.M. – Dans. Artă. Multidisciplinaritate – Săptămâna dansului contemporan, (proiect interdisciplinar al UNAGE – Coregrafie, Muzică, Arte Vizuale, Teatru).
D.A.M. (Dans. Artă. Multidisciplinaritate) – Săptămâna dansului contemporan este un proiect interdisciplinar susținut de FDI (Fondul de dezvoltare instituțională) sub egida Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Proiectul s-a concretizat ca o necesitate a zonei instituționalizate din cadrul UNAGE, respectiv, a spațiului coregrafic, unde se formează și perfecționează viitorii coregrafi.
Evenimentul cuprinde două segmente artistice care au ca scop promovarea dansului contemporan în Iași, educarea unui public cât mai deschis către artele contemporane și performative și afirmarea tinerilor creatori coregrafi, absolvenți ieșeni.
În perioada 22, 23, 24 iunie, în Facultatea de Teatru, sala 49, se organizează atelierele de tip laborator, susținute de Virginia Negru, dansator, performer, profesor Contact Improvisation în asociația PETEC. Atelierelor le succed spectacole de tip performance, unde artiștii de la arte vizuale și picturale vor deveni parteneri de dialog cu dansul contemporan, pornind într-un dialog performativ cu improvizații muzicale live, românești.
Ia`Și Ascultă interviul integral!
Segmentul al II-lea (28, 29, 30 iunie) include o altă serie de ateliere organizate de Atilla Bordas, coregraf, actor, regizor, performer, trainer de dans, director artistic și manager cultural, colaborând cu mari regizori, precum Silviu Purcarete, Peter Novak, Miklós Bács, Cristi Juncu și Laszlo Babarczy.
Ele sunt urmate de reprezentații coregrafice găzduite la Sala Uzina cu Teatru, apoi de discuții moderate de Călin Ciobotari, lector. univ. dr. habil, critic de teatru, membru Uniter, cu invitați de seamă, după cum urmează:
-Raluca Ianegic, prof. univ. dr. UNATC „I.L.CARAGIALE”, coregraf cu o vastă experiență și recunoaștere internațională, mentor și formator al tinerilor coregrafi; a studiat dansul la Universitatea din Paris și la Universitatea din California, Los Angeles;
-Liviu Dospinescu, profesor de studii teatrale la Departamentul de literatură, teatru și cinema, de la Universitatea Laval, cu un doctorat în Studii și practici de artă de la Universitatea Quebec din Montreal (UQAM);
-Gina Șerbănescu, critic de dans, doctor în Filosofie, cu participări la Platforma balcanică de dans contemporan (Atena, Novi Sad), cu multe burse câștigate și colaborări la cele mai importante reviste de cultură;
– Atilla Bordas, regizor, coregraf, performer, trainer de dans, actor, director artistic și manager cultural. A colaborat cu majoritatea teatrelor din țară și a dezvoltat proiecte în Ungaria, Grecia, Austria, Bulgaria, Serbia și Cehia.
Coordonatorul proiectului este conf. univ. dr. Lorette Enache, cu o vastă carieră pedagogică și coregrafică.
Licențiată în Artele spectacolului, artă coregrafică UNATC, I.L. Caragiale București, cu un master în artele spectacolului – Regie Teatru, UNATC și cu o teză de doctorat intitulată „Teatru dans”: modalități de comunicare expresivă în dinamica artelor scenice, a dobândit experiențe pedagogice care se concretizează prin susținerea cursurilor pentru anii de licență și master la UNATC și UNAGE, prin realizarea de worksop-uri de dans contemporan și expresivitate corporală a spectacolelor cu profesioniști și amatori și prin susținerea unor cursuri independente de balet.
Din echipă fac parte:
Coordonator proiect, coregraf: Lorette Enache
Responsabil comunicare & PR, teatrolog: Lavinia Lazăr
Artist vizual, Aurel Asanache
Partenerii proiectului: Galeria Aparte, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași
Proiect finanțat și susținut de FDI (Fondul de dezvoltare instituțională)