Maia Sandu anunță că Moldova ia în calcul să retragă cetățenia persoanelor care se duc să lupte pentru Rusia în Ucraina

Maia Sandu a spus că există riscul ca unele persoane cu dublă cetățenie, moldovenească și rusă, să fie chemate la luptă.
„Pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple, analizăm posibilitatea de a aplica procesul de revocare a cetățeniei moldovenești pentru acele persoane (cu pașapoarte rusești) care luptă de partea agresorului. De asemenea, analizăm posibilitatea de a înăspri pedepsele pentru cetățenii moldoveni (fără pașapoarte rusești)… care se află în rândurile forțelor armate ale agresorului”, a spus Sandu.