Corpul B al UAIC, care adăpostește Facultățile de Economie și Administrarea Afacerilor, Geografie-Geologie și Biologie, va fi reabilitat și consolidat
„Clădirea, care acum are un aspect specific arhitecturii vremurilor în care a fost edificată, va căpăta un aspect arhitectural asemănător clădirii Corpului A. Propunerea mea, în acest sens, este să avem două clădiri în oglindă, într-o deplină coerență urbanistică și arhitecturală”, a precizat rectorul UAIC, prof. univ.dr Tudorel Toader.
Imobilul nu a avut vreodată lucrări structurale, având deja afectată fundația. În urma constatărilor făcute de o comisie tehnică în anul 2007, Corpul B al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – care adăpostește astăzi trei dintre cele 15 facultăți ale Universității – Economie și Administrarea Afacerilor (aripa stângă), Geografie-Geologie și Biologie (aripa dreaptă) – ar putea avea degradări structurale majore, fiind încadrat în clasa III de risc seismic.
Imobilul are deja afectată fundația – spun specialiștii, iar zidurile prezintă crăpături mari, reprezentând un potențial pericol în cazul unui seism major.
„Reducerea riscului seismic al imobilului a fost motivul pentru care am propus să se intervină asupra clădirii Corpului B. Decizia de efectuare a expertizei în vederea consolidării și reabilitării imobilului a fost luată în ședință BECA. În decembrie 2020, a fost organizată o licitație în vederea expertizării tehnice a clădirii Corpului B, pentru stabilirea riscului seismic și stabilirea măsurilor ce se impun. Firma Maxim Silver Construct SRL din București, câștigătoarea licitației, a realizat expertiza și a propus soluțiile necesare reabilitării și consolidării imobilului. Totodată, a fost realizat un Studiu Geotehnic (Referat nr. 858/08.09.2021) de către SC Tarcan Proiect SRL, dar și o expertiză biologică a lemnului din structura șarpantei, executant fiind Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Centrul Mitropolitan de Cercetări – TABOR”, a precizat rectorul UAIC, prof.univ.dr Tudorel Toader.