De ce a vrut Lucian Eva să devină medic?

Lucian Eva a vrut să devină medic pentru că eu iubesc oamenii. Cred că pentru asta am fost născut. Fără să folosesc cuvinte mari, îmi place ceea ce fac, o fac cu plăcere, fără să o consider o corvoadă și fără să aștept neapărat mulțumiri din partea oamenilor sau societății, deși trebuie să recunosc că în momentul în care un pacient pleacă de la mine din cabinet zâmbind și spune Mulțumesc este cea mai mare satisfacție pe care am avut-o în ziua respectivă. Când ajung acasă pun capul pe pernă liniștit pentru că a fost pentru mine o zi împlinită.

Practic, ați știut dintotdeauna că veți fi medic?

Nu. Nu pot să spun lucrul ăsta, dar când mă uit acum în urmă îmi dau seama că parcă s-au așezat în așa fel lucrurile să se întâmple să fie ceea ce sunt astăzi. Din școala generală, liceul sanitar, eu am terminat Liceul Sanitar Bacău, după care facultate, Neurochirurgie, deși eu mi-am dorit să fac chirurgie plastică.

Cum a fost admiterea la Medicină? Ați făcut pregătiri? Câți ați fost pe loc?

Când am dat eu admitere la Medicină, cred că am fost 10 sau 12 pe loc. Pregătire am făcut singur pentru că părinții mei nu și-au permis să-mi plătească ore de pregătire, dar am învățat. Îmi aduc aminte vara în care am învățat pentru facultate. Noi stăteam la țară și am învățat pe un șezlong făcut de tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, care era tâmplar și de la care cred că am moștenit abilitatea de a avea manualitate. Iar mama era o persoană extrem de intuitivă și empatică. Pe șezlongul construit de tatăl meu mă trezeam dimineața în fiecare zi, beam cafeaua și învățam pentru Medicină. După ce s-au afișat rezultatele și m-am uitat pe listă, nu m-am regăsit pe la început. Sub mine s-a tras linia roșie, a fost cea mai fericită zi din viața mea și facultatea am terminat-o în primii zece.

Cum ați ales neurochirurgia?

Neurochirurgia am ales-o atunci printr-o întâmplare. Eu am vrut să fac chirurgie plastică, iar atunci s-au scos posturi de rezidențiat. Era primul an când se făcea rezidențiat pe post, la Piatra Neamț și aveam de ales între chirurgie generală, urologie și neurochirurgie. Mi s-a părut interesant, suna foarte frumos neurochirurgia și am ales neurochirurgia pentru că mi s-a părut că este mai aproape de ceea ce credeam eu că o să fac. Prima intervenție chirurgicală la care am asistat a fost extrem de impresionantă pentru mine.Țin minte că m-am dus la tatăl meu acasă și am zis că nu cred că o să pot să fac această specialitate și tatăl meu, în atelierul lui de tâmplărie, într-o toamnă ploioasă, mi-a spus așa: Nimeni nu s-a născut învățat, sunt convins că o să poți să faci și tu lucrul ăsta. Și îi mulțumesc pentru sfatul pe care mi l-a dat, atunci. L-am ascultat. Iar astăzi ceea ce fac, fac cu mare plăcere.

În HIT Voice, managerul Spitalului de Neurochirurgie, medicul Lucian Eva. Cum e să simți, că practic ții creierul unui om în palmă? Orice mișcare de a ta poate produce daune ireversibile.

În primul rând, e vorba de o mare responsabilitate. E vorba de o conștentizare pe care o capeți, o ai nativ, cumva te naști pentru așa ceva și ulterior devine o conștentizare și responsabilitatea asta se transformă în ani și ore în șir și ani de experiență și de învățare. Sentimentul este unul simplu. Sentimentul este acela al unui pion în mâna divină, care face ce trebuie să facă pentru seamănul său aflat în suferință. Nu am senzații de astea de divinitate că fac ceva extraordinar, ci fac ceva ce trebuie să fac pentru seamănul meu, pentru că am acest har pe care mi l-a dat divinitatea și o fac cu mare drag.

Medicina de acum 100 de ani, de 50 de ani sau chiar de acum 20 de ani, nu se compară cu cea de astăzi. Avem roboți, avem tehnologia Gamma Knife, cum a schimbat asta actul chirurgical, în specializarea neurochirurgie? În favoarea medicului, în favoarea pacientului?

Să știți că medicina de acum de 100 de ani, deși nu avea mijloacele tehnice pe care le are astăzi, era o medicină empatică. Vraciul, era aproape de sufletul pacientului. Toată tehnologia a făcut în anumite situații să îndepărteze medicul de sufletul omului, uneori să-l facă lipsit de empatie.

Se vorbește despre robotizarea profesiei dumneavostră. Despre faptul că pacientul intră, i se fac analizele, e operat de un robot și pleacă acasă cu niște recomandări. S-au scris studii, medicul nu mai are timp să vorbească cu pacientul. E destul de presat.

Este o realitate asta. Dar să știți că dacă nu ești empatic și nu ai o inteligență emoțională peste medie, preferabil de nivel înalt, cred că ar fi bine să îți alegi altă profesie.

Pentru că vindecați și sufletele. Un om curajos altfel luptă cu boala.

De fiecare dată când discut cu pacienții mei sau cu aparținătorii, discuția cu ei este extrem de importantă. Dincolo de actul medical în sine, poți să faci o oprație extraordinar de complexă, să fii mulțumit de ce ai făcut, dar dacă pacientul nu înțelege că și el trebuie să participe integral la vindecare, nu ai să obții rezultatul scontat. Știți acea voarbă „înțelegerile bune, fac prietenii buni” și întotdeauna le explic pacienților ce pot eu să fac: onestitate! E un lucru foarte important și dacă o să avem timp o să vă explic și ce este cu onestitatea asta în sistemul sanitar, în sistemele sanitare în general. Faptul că discuți cu bolnavul, că capeți încrederea lui, el acceptă să fii părtaș la suferința lui și să-l ajuți să treacă peste această etapă este extrem de important în vindecarea pacientului. Pe de altă parte, am avut situații în care am fost elegant și nu am acceptat cumva în sinele meu să tratez bolnavul pentru că mi-am dat seama că nu avem o comunicare, nu empatizăm, neuronii noștrii în oglindă nu sunt pe acceași lungime de undă și nu o să obținem nici el și nici eu rezultatul scontat. Am direcționat către un coleg, cu acceași experiență bineînțeles.

Trecem la întrebarea de la care a pornit totul. Cum e să ai tehnologia în mână, să nu mai pui tu bisturiu?

Acesta este deja un alt nivel. Ca să faci Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife astăzi în Iași și nu numai e nevoie de o maturitate a echipei profesionale ajunsă la un nivel maximal. S-a educat în toți acești ani de când reprezint spitalul prin faptul că l-am dotat, am organizat manifestări științifice. Poate că am luat uneori decizii dure și chiar îmi spunea unul din foștii directori medicali, că am luat uneori decizii în partea de adminisție pe care nu le-a înțeles la momentul respectiv, dar care și-au făcut efectele în timp.

Astăzi se văd efectele unei politici manageriale care a fost centrată pe valoare, pe pacient. Asta înseamnă să faci un act medical de calitate, să achiziționezi aparatură medicală că vorbim de Gamma Knife care este topul, vârful. Sunt spitale în lumea asta care au secții de neurochirurgie care nu au o asemenea dotare. Asta pentru că medicii de acolo nu au ajuns la maturitatea profesionala încât să poată implementa și utiliza această tehnologie. Toate aceste lucruri fac să îți dea siguranță ție ca doctor când intevii chirurgical sau nu, că aici vorbim de o procedură la care nu curge sânge, nu doare.

Și pacientul se externează repede.

Nici nu stă internat în spital, tratamentul se face în ambulator pe o foaie de internare de zi și pleacă în aceeași zi acasă. Rare sunt situațiile în care facem radiochirurgie de tip Gamma Knife la pacienții pe care intenționăm să-i operăm a doua zi, din cauza volumului foarte mare a leziunii. Și atunci facem iradierea, a doua zi intră în sala de operație, reducem volumul tumoral cât se poate în limite funcționale pentru pacient, astfel încât ce rămâne va fi absorbit prin această radiochirurgie.

Fiecare pacient spune și vedem asta în mărturiile pacienților, în poveștile lor, fiecare spune că a fost o minune. Minunea asta are în spate multă muncă, multe investiții. Nu o să intrăm în proceduri medicale. Sunteți managerul Spitalului de Neurochirurgie, aveți un statut, dar ați fost anunțat și candidat la fotoliul de europarlamentar din partea PSD. Lăsați spitalul pentru Bruxelles?

Acum o să vă fac o mărturisire sinceră. Cred că este un moment în care sinceritatea și onestitatea trebuie să primeze. Eu nu las spitalul, nu pot să trăiesc fără a face medicină. Este datul meu sufletesc. Dar, faptul că am fost nominalizat de un partid politic, PSD, în cauză, pentru asemenea poziție, nu face decât să mă onoreze și mai mult decât atât, să mă responsabilizeze și mai mult. Lucrurile sunt simple. Poate pare ciudat ce o să vă spun în continuare, dar dacă pot să fac mai mult bine, din acestă poziție care să sperăm că o fie, o să ajung europarlamentar, mai mult bine oamenilor, semenilor mei, din această poziție decât din cea din care sunt acum, o să o fac. Deci, nu o fac pentru mine. Eu nu am nevoie, am tot ce îmi trebuie pentru o viață de om. Am, profesional vorbind, satisfacții majore. În ultimii ani am constatat că nu mai pot să schimb lucrurile de pe postura în care sunt acum, adică de jos în sus. E nevoie de mai mult. Sistemului sanitar din România îi lipsesc două lucruri esențiale: onstitatea profesională și empatia.

Ce înseamnă onestitate profesională?

Onestitatea profesională înseamnă că profesioniștii din sistem trebuie să recunoască că pot să facă între anumite limite, anumite lucruri. Și nu mai mult. Și e vorba și de corectitudine. Pentru că sunt multe situații, în ultimii ani, pe care le-am întâlnit, în care pacienții din toată țară, chiar și din țările limitrofe, au ajuns în Spitalul de Neurochirurgie din Iași după anumite tratamente limitate sau colegii s-au încumetat să facă mai mult decât pot să facă. Nu-i normal să se întâmple lucrul acesta. Și acele minuni de care vorbiți dumneavoastră nu sunt minunile pe care le face Spitalul de Neurochirurgie sau doctorul Eva sau doctorul Apetrei sau doctorul Dabija, doctorul Vlad Hârtie sau să mă ierte ceilalți colegi pe care nu-i pomenesc pentru că sunt mulți. Echipa medicală! Sunt minunile în viața acelor oameni.

Puneți-vă în situația unui părinte care își vede copilul dimineață de câteva luni de zile care a mâncat, se juca, gângurea și dintr-o dată devine somnolent și intră în comă. Percepția lui asupra vieții se schimbă radical. Ajunge într-un spital, la un medic de care se leagă toată speranța lui și în urma actului medical respectiv, i se pare că medical respectiv a făcut o minune și este un Dumnezeu. Nu este chiar așa. Asta este percepția lui și nu poți să îi schimbi percepția asta și nici nu-mi doresc să schimb percepția asta, dar trebuie să fiu onest și realist. Nu facem minuni la Spitalul de Neurochirurgie Iași, ci facem un act medical onest și corect.

Domnule Lucian Eva, se spune că puterea corupe sau că în momentul în care ajungi în vârful puterii aerul se rarefiază. În cariera de manager a Spitalului de Neurochirurgie ați simțit această putere? Intrați toată lumea, bun găsit, domn director …

Zâmbesc pentru că într-adevăr, așa este. Eu o să fiu mai direct decât dumneavoastră și o să spun proverbul respectiv: pe prost îl recunoști când dă de bani și de putere. Eu nu m-am schimbat, adică cred eu că nu m-am schimbat, ușa mea e deschisă pentru toată lumea, răspund la telefon indiferent de cine mă sună, uneori sunt sunat chiar și noaptea și dacă e o urgență răspund. Nu au cum să te schimbe lucrurile astera dacă tu în sine faci ceea ce ești născut să faci. Eu mi-am dorit să fiu manager pentru că mi-am dat seama că pot schimba lucrurile în bine, că se pot face mult mai multe lucruri în Spitalul de Neurochirurgie, știam lucruile alea, le simțeam. Dacă fac analogia și cu noua poziție pe care o să o am, e același sentiment. Dacă mi se va întâmpla asta, se va întâmpla să îmi modific comportamentul, chiar te rog să mă tragi de mânecă și să îmi aduci aminte că uite astăzi, 2024, la ora 12, am spus lucrurile astea.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, Lucian Eva, a vorbit ca un medic, o să așteptăm cu interes primul an de mandat la europarlamentar, să vedem dacă vorbiți ca un medic sau ca un politician. Sunteți fratele unui procuror celebru, a instrumentat cazuri grele, în același timp, în contexte politice cu mare presiune. Vă așteptați ca o anumită parte a presei să vă atace, vorbim de presa centrală, în momentul în care intrați în această cursă? Știți vorba românească: părinții mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinții?

E o întrebare la care o să vă răspnd la fel sincer. Vedeți, această mână are cinci degete, dacă unghia de la degetul mic este bolnavă, nu o să îmi tai niciodată degetul, ci o să-l tratez. Dacă fratele meu a greșit cu ceva, a plătit pentru asta. Nu m-a întrebat niciodată ce a făcut acolo, nu a operat niciodată în locul meu, nu pot să mă delimitez de faptul că este fratele meu, dar faptele lui sunt faptele lui și faptele mele sunt faptele mele.

Dacă e să fiu judecat pentru ceva, să fiu judecat după faptele mele. Dacă am greșit este liber oricine să scrie și să spună orice dorește despre mine. Nu mă supăr, este dreptul lui. Eu nu pot să vin acum să conving pe altcineva pentru că el cede în ceva și eu să-l conving că nu este așa. Nu-mi doresc lucrul acesta. Dacă fac politică, fac doar politică sanitară. Nu o să mă auziți niciodată bălăcărindu-mă sau intrând în discuții care nu-și au rostul. Dacă ține ceva de sănătate, cu mare drag o să-mi spun părerea. Părerea după ce? Până la urmă ce mă recomandă pe mine, medicul neurochirurg Lucian Eva pentru o asemenea poziție onorantă?! Munca mea! Cred că este suficient acest lucru și este muncă care se vede. Știți? De aici încolo, fiecare să judece cum dorește. Dar medicul Lucian Eva nu-și va trăda niciodată pacienții și nu-și va trăda niciodată crezul medical. Cred în oameni, iubesc oamenii și o să fac tot ce este posibil ca om să-i ajut.

La final, câteva întrebări scurte. Ce muzică ascultă Lucian Eva când vrea să se relaxeze sau înainte de a intra în operație?

Nu am ureche muzicală. Îmi place muzica. Eu sunt colecționar de artă și nu colecționez pentru nume, pentru renume sau pentru valoarea tabloului, trebuie să îmi placă. Și dacă îmi place o manea, o ascult. Nu îmi este rușine să spun asta. Îmi place muzica clasică, îmi place muzica ușoară românească veche, îmi place muzica modernă care există acum. Nu suport muzica care mă irită, care îmi creează o stare de disconfort sufletește și intelectual. Mai mult decât atât nu am ce să vă spun.

Când operez ascult o muzică liniștită, o muzică înălțătoare, cum este Intrarea zeilor lui Valhalla, îți dă o altă stare. Acolo te înalță, îți dă încredere în tine și te face să crezi că ceea ce faci în sala de operație merită timpul, iar timpul în momentul respectiv, nu mai există, se oprește în loc, e greu să vă explic lucrul ăsta. Mie mi se pare că au trecut câteva minute în loc de ore, în acele situații. O să vă dau un exemplu. Am operat acum câteva săptămâni un copil cu o tumoră cerebrală și datorită poziției anatomice a unui vas care nu era la locul lui unde trebuia să fie, a avut o sângerare scurtă de câteva zeci de secunde, timp în care a pierdut 200 ml de sânge. Copilul a început să facă tahicardie. S-a oprit sângerarea, lucrurile au decurs corect. Dar momentele alea au părut o veșnicie, iar colegul meu mi-a și spus că nu știu ce mă făceam dacă nu erați dumneavoastră, probabil reușeam și eu să rezolv cazul, dar s-ar fi complicat post-operator. Vedeți, toate lucrurile astea te fac să mergi mai departe, să simți că faci ce trebuie și că mulțumirea pe care o ai la finalul zilei, că pacientul trăiește și este în viață, i-ai prelungit viața cu o zi, cu două, cu trei sau l-ai salvat, nu există satisfacție mai mare. Pe de altă parte, există și situații când nu merg bine și recunosc lucrul ăsta. Am avut și asemenea situații. Este o dramă, sunt nopți nedormite în care mă întreb dacă am greșit cu ceva.

Am lăsat această întrebare pentru un alt interviu pentru că există o vorbă care spune că în spatele fiecărui medic de excepție se ascunde un cimitir de morminte. Nu chiar un cimitir. O să lăsăm pentru un alt interviu. Cartea preferată?

Cel mai iubit dintre pământeni. Poetul preferat: Serghei Esenin.

Ce vă plac? Comediile, filmele polițiste, thriller?

Îmi plac comediile pentru că după o zi tensionată, îmi place să văd o comedie relaxantă, chiar uneori de proastă calitate. Dar faptul că îmi dă o stare de bine și creierul meu râde, mă face să mă simt bine. Îmi plac filmele SF. O să râdeți. Nu-mi plac filmele de groază. Dar ador filmele SF, mai ales cele care sunt reușite, care au un impact. Pot să prevadă niște chestiuni de noi tehnologii, sunt adeptul tehnologiei, ador tehnologia.

Mâncarea preferată.

Prefer mâncărurile simple, nu-mi plac mâncărurile sofisticate. Lucruri simple, nu știu. Cartofii prăjiți, sărmăluțe cu mămăliguță. Deși am luat volum așa în ultima perioadă pentru că mănânc haotic, mănânc foarte puțin. Mănânc foarte multe fructe. Eu am crescut la țară, tatăl meu altoia copacii. Eu știu să altoiesc copacii. Deci pot să altoiesc într-un măr, mai multe tipuri de măr. Îmi plac lucrurile astea fructe, legume.

Mulțumim pentru interviu. A fost managerul Spitalului de Neurochirurgie Iași, Lucian Eva. Acum știm și fragmentul de melodie care va fi la lansarea candidaturii dumneavoastră. Mulțumesc!