HIT Travel. Paris, orașul luminilor
Te-ai săturat de același peisaj? Simți că pereții casei te strâng și te sufoci? Nu mai suporți să stai nicio secundă la birou? Ai tot mai des stări de plictiseală acută? E clar: suferi de “dor de ducă”. Avem pastila de turism pentru tine. Mod de administrare: Ascultă de luni până vineri Hit Travel la Radio Hit Iași și află de la specialistul Christian Tour unde poți evada vara aceasta.
“Poveștile și sfaturile specialistului Christian Tour”. Cu Raluca Hatmanu
Am tot vorbit până acum despre insule scăldate de apele Mediteranei, despre stațiuni însorite căutate pentru plajele cu nisip fin, șezlongurile comode, perfecte pentru vacanțe relaxante. Astăzi, shimbăm complet peisajul și vă invit în unul dintre cele mai frumoase orașe din lume… și nu o spun doar eu, ci milioanele de turiști străini care vizitează anual această capitală. Este vorba despre Paris.
Putem să vorbim despre capitala Franței apelând la clasicele clișee – Orașul Luminilor, Orașul Îndrăgostiților și așa mai departe, dar Parisul este departe de a putea fi descris de aceste cuvinte. Cei care au vizitat deja capitala Franței știu că avem de-a face cu un oraș de care, efectiv, nu te mai saturi, iar celor care nu au apucat încă să îl viziteze sper că voi reuși astăzi să le deschid apetitul.
De unde începem incursiunea? Eu, personal, am o slăbiciune pentru zona Montmartre, care mi se pare cea mai boemă din tot Parisul și total atipică pentru acest oraș grandios. Dacă, în general, orașul francez surprinde prin spațiile largi, bulevardele generoase, piețele și grădinile publice spațioase de care se bucură, când vine vorba despre Montmartre vom fi surprinși să descoperim străduțe înguste, animate de artiști stradali – cântăreți, pictori, caricaturiști, dornici să stea la povești cu oricine li se așază pe scaun. Explicația e simplă: Montmartre a fost inițial doar un sătuc la marginea Parisului. De altfel, atunci când a început să prindă formă Catedrala Montmartre – care domină peisajul prin dimensiunile sale impresionante – locuitorii cătunului Montmartre s-au revoltat: ce era cu acel proiect megalomanic pe ulițele lor înecate în noroi la prima ploaie mai zdravănă? S-au împăcat între timp cu ideea, iar azi Catedrala este nu doar loc de rugăciune, ci și unul dintre obiectivele turistice majore ale Parisului. În lungile nopți de vară, cinefilii se adună pe Dealul Montmartre, unde sunt proiecții în aer liber ale unor filme celebre.
Să știți că parizienii nu s-au împăcat inițial nici cu un alt simbol al orașului lor, poate cel mai cunoscut. Este vorba despre Turnul Eiffel, pe seama căruia făceau diverse glume, chiar dacă la vremea realizării lui era cea mai înaltă construcție din lume, iar astăzi îi aduce Parisului milioane de turiști, dornici să urce în vârf și să admire de la înălțime frumusețea Parisului.
Spectaculos este orașul și dacă îl admirați din turnurile Catedralei Notre Dame, un alt simbol al Parisului. Nu departe de minunata catedrală în stil gotic găsim un motiv de mândrie națională pentru noi, românii: Teatre de la Huchette, închinat dramaturgului româno-francez Eugene Ionesco, părintele teatrului absurdului. De câteva decenii, aici se joacă doar piesele lui Ionesco: Cântăreața cheală, Scaunele și Lecția.
Pentru un plus de prospețime, vizitați Cartierul Latin, care este zona universitară a Parisului – Copoul parizienilor. S-a dezvoltat în jurul Universității Sorbona. Atunci când instituția de învățământ a fost fondată, în secolul al 12-lea, studenții vorbeau, cu precădere, limba latină. De aici se trage numele Cartierului Latin.
Mi-ar trebui o rubrică întreagă doar pentru a vorbi despre muzeele Parisului – începând cu celebrul și spectaculosul Luvru și continuând cu Versailles, reședința Regelui Soare (între alții) – aflat nu departe de Paris.
În Paris, până și cimitirele sunt obiective turistice și există tururi ghidate printre monumentele funerare ale unor renumiți scriitori, pictori, cântăreți, dansatori care își dorm somnul veșnic în Cimitirul Montparnasse sau în Cimitirul Pere Lachaise. Între personalitățile înmormântate în Paris se află scriitorii Guy de Maupassant, Simone de Beauvoir, Marguerite Duras, Julio Cortazar, sculptorul român Constantin Brâncuși și filosoful român Emil Cioran.
Parisul este mereu o idee bună, fie că îi dedicați o săptămână, fie că îl alegeți doar pentru un city-break. Este suficient să stai la o cafenea micuță, să te bucuri de o cafea cu lapte și un croissant și să admiri lumea de pe stradă. Sau să pornești de la Arcul de Triumf în jos, spre celebrul Champs-Elysee, bulevardul cu magazine scumpe și restaurante elegante, care duce spre Place de la Concorde – unde vom vedea Obeliscul pe care Napoleon l-a adus în Paris din orașul egiptean Luxor.
Ar fi multe de spus despre Paris, dar mă opresc aici. Sper doar că ați pus pe lista voastră și acest oraș absolut fermecător. La Christian Tour, un sejur costă aproximativ 500 de euro de persoană. Pachetul include biletele de avion București-Paris si retur, cazare cinci nopți, ghid, turul in Paris, tur la Versailles și vizite la câteva dintre castelele de pe Valea Loarei: Chenonceaux și Amboise.