Are Iasul piste pentru biciclete? Proiectul Iasi VeloCity va fi depus pentru finantare. 800 de biciclete si 60 de statii de imbarcare.
Marți, 10 iulie, Consiliul Local al Municipiului Iași se va întruni în ședință extraordinară pentru a dezbate și vota și un proiect de hotărâre care se referă la completarea inventarului domeniului public al Municipiului Iași însușit prin HCL 212 / 30.05.2018 cu terenurile (amplasamentele) identificate în vederea implementării proiectului european „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity”.
Intrebarea fireasca este daca municipalitatea acorda tot atita atentie si pistelor pentru biciclete. Sau mai bifeaza un proiect iar bicicletele cumparate cu bani europeni vor face parte din categoria mobilier urban. In conditiile in care tot mai multi ieseni folosesc bicicleta pentru a se deplasa sau in scop recreativ, amenajarea pistelor pentru biciclete pare a fi lasata in plan secund. Se vor cumpara biciclete pentru persoane cu dizabilitati. Cum vor circula cind acum accesibilitatea trotuarelor pentru persoanele cu dizabiltati ridica semne de intrebare. Stilpi in mijlocul trotuarelor, o imagine pe care o regasim in multe cartiere.
Intrebarea fireasca este cum le vom utiliza. Sunt piste? Sunt piste, cele pe care le stiti si alte modalitati de utilizare a acestora, Mihai Chirica
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul Mihai Chirica. Potrivit unei postari pe pagina de facebook a municipalitatii, proiectul va fi depus pentru a primi fonduri europene disponibile și rezervate Municipiului Iași în cadrul Programul Operațional Regional (POR) – Axa 4, destinată mobilității urbane – Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
„Depășim o ultimă etapă a pregătirilor, prin care validăm toate spațiile pe care vor fi amplasate stațiile de bicicletele și alte funcțiuni aferente acestui proiect. Vom avea 50 de amplasamente care totalizează 62 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete. Vor fi cumpărate 813 de biciclete mecanice, 37 de biciclete electrice, 60 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia și 20 de triciclete pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, vor fi amenajate 10 stații de depanare și 35 de parcări privatei. În privința stațiilor de depanare, acestea vor fi puncte fixe în care se vor regăsi uneltele potrivite reparațiilor sau pentru mentenanța bicicletelor ori a tricicletelor, acestea urmând a fi asigurate cu niște cabluri de oțel. Parcările private se vor adresa altor proprietari de biciclete care vor putea folosi spațiile amenajate și puse la dispoziție de către noi, fiind astfel o alternativă viabilă față de alte parcări similare”, a explicat primarul Mihai Chirica.
Proiectul „Iaşi VeloCity” urmărește crearea unui sistem integrat de bike sharing, respectiv o soluție alternativă de transport urban care să asigure facilitarea accesului cetățenilor la locurile de muncă, la furnizorii de servicii sau alte zone de interes, efectele fiind multiple, precum scăderea timpilor de deplasare și a costurilor de transport, reducerea poluării și a consumului de energie, descongestionarea traficului, precum și îmbunătățirea calității vieții în Municipiul Iași. Anul trecut, municipalitatea a încheiat un contract cu SC Urban Scope SRL, iar firma a realizat studiul de fezabilitate pentru proiectul „Iași VeloCity”. Valoarea totală a contractului cu proiectantul este de 130.900 de lei. Bugetul estimativ al proiectului „Iași VeloCity” este de 22.197.963 lei, inclusiv TVA (4.763.511,37 euro), iar perioada de implementare este de 24 de luni.
„După aprobarea proiectului de către plenul Consiliului Local, acesta va fi depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, instituție de la care vom aștepta validarea, pas care va fi urmat de lansarea procedurilor de achiziție pe care trebuie să le desfășurăm pe tot parcursul desfășurării acestei investiții. Amplasamentele stațiilor unde se vor regăsi bicicletele și tricicletele acoperă cele mai importante zone din oraș, astfel că fiecare cartier va avea acces la aceste mijloace ce transport. Sperăm ca implementarea proiectului să se facă cât mai rapid, respectiv până la sfârșitul anului 2020”, a adăugat primarul Mihai Chirica.
Reamintim că prin intermediul POR – Axa 4 Municipiul Iași beneficiază de 58,34 milioane de euro, sumă care va constitui una dintre sursele principale de dezvoltare ale municipiului în următorii ani. La aceasta se adaugă alte două surse de finanțare: un proiect, acceptat spre finanțare de Ministerul Dezvoltării, prin care cu aproximativ 40 milioane de euro vor fi achiziționate 16 tramvaie și 36 autobuze electrice, și un alt proiect, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, care prevede alocarea a 12 milioane de euro tot pentru achiziția de mijloace de transport ecologice.