Adevărul.Condamnaţi la termoficare: autorităţile primesc dreptul să interzică debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire
Autorităţile locale primesc prin lege dreptul de a stabili în ce zone este obligatorie încălzirea locuinţelor în sistem centralizat. Cei care locuiesc în aceste zone nu vor putea să opteze pentru soluţii individuale de încălzire. Autorităţile locale vor putea obliga dezvoltatorii imobiliari să furnizeze energie termică în sistem centralizat, dacă aceştia vor construi locuinţe în zone declarate ca fiind „unitare” din punct de vedere al încălzirii. Pentru românii care se vor muta în aceste locuinţe, debranşarea de la sistemul centralizat va fi imposibilă, potrivit unor modificări aduse în Parlament la legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, aflate în prezent la preşedinte, pentru promulgare. Legea, adoptată recent de Camera Deputaţilor, prevede că nu se vor mai putea debranşa de la sistemul centralizat de termoficare decât cei care se află în afara arealelor declarate de primării „zone unitare de încălzire”. Modificarea vine după ce parlamentarii au schimbat definiţia „zonei unitare de încălzire”, precizând că în cadrul acesteia „se adoptă o singură soluţie tehnică de încălzire în condiţii de eficienţă economică şi protecţia mediului”.https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/condamnati-termoficare-autoritatile-primesc-dreptul-interzica-debransarea-sistemul-centralizat-incalzire-1_5b4e192bdf52022f75560525/index.html