Ambasada Suediei, despre cazul mașinii cu număr controversat: Plăcuțele de înmatriculare sunt valide pentru călătoriile în UE
Ambasada Suediei la Bucureşti dezminte informaţiile apărute în presa românească, conform cărora plăcuţele personalizate de înmatriculare din Suedia nu ar fi permise în afara graniţelor statului nordic într-un mesaj postat duminică seara pe pagina de Facebook.
„În acest weekend, câteva site-uri din presa românească au spus că plăcuţele de înmatriculare personalizate suedeze nu sunt permise în afara graniţelor Suediei. Aceste informaţii făceau referire la o maşină înmatriculată în Suedia, cu plăcuţe de maşină personalizate, care a fost în centrul atenţiei presei în ultimele săptămâni. Articolele s-au răspândit pe canalele social media şi prin intermediul unor site-uri de presă care nu au verificat corectitudinea informaţiei. Ulterior, unele dintre site-uri şi-au şters sau modificat respectivele articole.
Ambasada Suediei în România vrea să clarifice faptul că plăcuţele de înmatriculare personalizate, emise de Agenţia suedeză de Transport, sunt valide pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Numerele personalizate ar trebui să fie mereu însoţite de documentele oficiale atât ale plăcuţelor originale, cât şi ale celor personalizate”, a scris Ambasada Suediei.