Creştinii prăznuiesc miercuri Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, ocrotitoarea marinarilor
Creştinii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi, hotarul dintre vară şi iarnă, sunt legate multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.
Gradul înalt de cinstire acordată Maicii Domnului în cultul ortodox se vede şi prin numărul mare al sărbătorilor închinate prăznuirii ei. Pe când sfinţii ceilalţi sunt, de regulă, pomeniţi o singură dată pe an, şi anume în ziua adormirii lor, Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în chip special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veşnice, ci şi naşterea, dar şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, după plecarea din viaţa aceasta.
Sfânta Maria, simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii pământeşti, s-a aşezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli, care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii cunoscute în vremea aceea pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Dintre Sfinţii Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după trei zile, adică tocmai după înmormântarea Sfintei. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Fiindu-le milă de el, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, mormântul era gol. Au cunoscut astfel că Maica Domnului se înălţase la ceruri.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.
Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.
În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către Papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim şi care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca şi în Răsărit.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor, având o perioadă de două săptămâni de post, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşeşte în toate bisericele Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului. Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, aceştia petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.
Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, blândeţea însăşi, pururea rugătoare, apărătoarea celor mâhniţi, singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască şi să le surâdă. Maica Domnului se află permanent în apropierea celor năpăstuiţi, lângă mamele şi copiii agresaţi şi alungaţi, lângă cei care suferă pe pat de spital sau se află în temniţă, lângă cei neputincioşi. Maica Domnului este ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii. De aceea, pentru noi, creştinii, Maica Domnului este ca o mamă mereu pregătită să se roage, să iubească, să ierte şi să ne mijlocească rugăciunile către Dumnezeu.
Obiceiuri şi tradiţii
Cum se întâmplă cu mai toate sărbătorile religioase, şi sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.
Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.
În data de 15 îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.
Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.
De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.
În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul.