Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Caverne și foste viaducte sub palatul Braunstein

  • august 23, 2018
  • Amalia Horciag

Lucrările de consolidare și refuncționalizare a palatului Braunstein nu sunt lipsite de probleme după cum declară primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, acesta a inspectat ieri șantierul și a declarat că s-au depășit câteva momente critice în ceea ce privește consolidarea infrastructurii. Mihai Chirica a subliniat și ceea ce poate fi numit criza de muncitori locali. Multe dintre firmele de construcții aflate sau nu în relații contractuale cu muncipalitatea au ajuns să anagajeze muncitori din spațiul non european. Firma care a câștigat licitația pentru reabilitarea Mănăstirii Frumoasa lucrează cu muncitori din Vietnam.

Principalele declarații  ale primarului, Mihai Chirica:

Am reușit să depășim câteva momente critice în cea ce privește consolidarea infrastructurii, am găsit caverne, goluri, foste viaducte care circulau atât pe potabile cât și pe uzate. Se lucrează în continuare la consolidarea infrastructurii, noi sperăm în maxim două luni să ieșim, de altfel era și cel mai sensibil punct al acestei clădiri. Nu sunt probleme deosebite care au fost raportate, nu avem probleme cu plățile, cu decontările, lucrurile sunt oarecum într-o stare de normalitate după cum știți este o companie italiană și o altă companie italiană care a semnat cu noi pentru reabilitarea băii turcești, lucrări care vor începe imediat după luna august.

Din nefericire spun că și cu muncitori din afara spațiului românesc și chiar din afara spațiului european. E bine sau nu, părerea mea că este o consecință a exodului foarte mare de care a suferit România în ultimii 25 de ani în special și care arata abia acum de fapt care a fost măsura acelei lipse de inițiativă pe care au avut-o guvernele în mod succesiv pentru a reține forța de muncă acasă, oamenii noștrii foarte bine pregătiți și din păcate vă spun cu sinceritate pe alte șantiere ale noastre și chiar și pentru alți investitori auzim de fiecare dată cum dimineața, muncitorii anunță că pleacă ori în Danemarca, ori Marea Britanie și tot așa pentru că vor salarii mai mari, condiții adică povestea că aceste creșteri de salarii vor ține forța de muncă acasă nu ține. În continuare medicii pleacă, meseriașii ne pleacă, inginerii, în continuare se duc peste hotare și nu numai din cauza salariului ci și a situației generale în care se află România mai ales a stabilității politice.

Palatul Braunstein este un monument de arhitectură, construit la începutul secolului al XX-lea în Iași. Clădirea adăpostește „Galeriile Cupola”, sala de expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici. În perioada comunistă, clădirea a fost naționalizată, funcționând aici, pentru o perioadă, Magazinul Victoria, apartamentele de la etaj având destinație de locuințe sociale. După căderea comunismului în 1989, unele părți din clădire au fost retrocedate, ulterior fiind răscumpărate, clădirea ajungând astfel în proprietatea primăriei.