Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Două medalii pentru canotorii români la Campionatele Mondiale de la Plovdiv

  • septembrie 16, 2018
  • Narcis Pohoata

Echipajul alcătuit din româncele Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă a cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle categorie uşoară, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj academic de la Plovdiv (Bulgaria).

Cozmiuc (fostă Lehaci) şi Beleagă, care erau campioanele mondiale en titre, au fost cronometrate cu timpul de 06 min 50 sec 710/1000, devansând echipajele SUA (Emily Schmieg, Mary Jones), 06 min 52 sec 300/1000, şi Olandei (Marieke Keijser, Ilse Paulis), 06 min 52 sec 560/1000.

România mai cucerise sâmbătă o medalie, argint, la dublu rame masculin, prin Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.

Tot sâmbătă, echipajul masculin de patru rame al României, alcătuit din Mihai-Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari, Ştefan-Constantin Berariu şi Ciprian Huc, a ocupat locul 5. Tricolorii, care erau pe locul al doilea după 500 de metri, au fost cronometraţi cu timpul de 5 min 50 sec 71/100.

Aurul a fost adjudecat de Australia (5:44.74), argintul a revenit Italiei (5:44.99), iar bronzul a fost obţinut de Marea Britanie (05:46.46)

Duminică dimineață, echipajul masculin de opt plus unu al României s-a clasat pe locul 6, ultimul din finală.

România (Vlad-Dragoş Aicoboae, Adrian Damii, Alexandru Matincă, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu-Vasile Bejan, Cristi-Ilie Pîrghie, Alexandru-Cosmin Macovei şi Adrian Munteanu) a fost cronometrată în 5 min 30 sec 430/1000.

Medaliile de aur au fost cucerite de Germania (Johannes Weissenfeld, Felix Wimberger, Maximilian Planer, Torben Johannesen, Jakob Schneider, Malte Jakschik, Richard Schmidt, Hannes Ocik, Martin Sauer), în 5 min 24 sec 310/1000, argintul a revenit Australiei (Liam Donald, Robert Black, Angus Moore, Simon Keenan, Nicholas Purnell, Timothy Masters, Joshua Booth, Angus Widdicombe, Kendall Brodie), în 05 min 26 sec 110/1000, iar bronzul a fost adjudecat de Marea Britanie (James Rudkin, Alan Sinclair, Tom Ransley, Thomas George, Mohamed Sbihi, Oliver Wynne-Griffith, Matthew Tarrant, William Satch şi Henry Fieldman), în 05 min 26 min 140/1000.

În alte finale desfăşurate duminică având echipaje româneşti, barca feminină de opt plus unu (Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tiodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea), campioană en titre, a ocupat doar locul 5, iar la dublu vâsle masculin, Ionuţ Prundeanu şi Marian-Florian Enache au ocupat ultimul loc, 6, informează Agerpres.

România încheie competiţia cu două medalii cucerite la Plovdiv, aur la dublu feminin vâsle categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă) şi argint la dublu rame masculin (Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă).