Nunta fostului Principe Nicolae. Primele declarații ale nepotului Regelui Mihai
Nuntă de poveste la Sinaia: nepotul Regelui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit religios cu Alina Binder. Sute de oameni, turiști sau localnici, au vrut să îi vadă pe miri și să-i felicite. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei nu a venit la nuntă. Nici mama lui Nicolae, principesa Elena nu i-a fost alături.
Cei doi miri şi-au făcut apariţia la prânz, la Biserică “Sfântul Ilie” din Sinaia.
Alături de cele două perechi de naşi, mirii s-au îndreptat spre altar. Îmbrăcată într-o rochie cu trenă lungă şi o tăietură adâncă în spate, mireasa a fost însoţită şi de domnişoarele de onoare.
10 preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, Calinic, au oficiat slujba.
După slujbă, Nicolae şi Alina Maria au ieşit, iar afară au fost aplaudaţi de mulţime. Apoi au plecat, însoţiţi de junii Brasovului spre Cazinoul din Sinaia într-o superbă caleasca albă. Sute de oameni au asistat emoţionaţi la ceremonia transmisă pe un ecran în curtea bisericii.
Nicolae a rostit, emoţionat, şi primele sale cuvinte după slujbă.
″-Cum a fost?
– Ca un vis! Ca un vis!
-Am văzut că aţi avut multe emoţii. Felicitari şi casa de piatră!
– Mulțimim, mulţumim!”
La Cazinoul din Sinaia, mirii au salutat mulţimea din balconul frumoasei clădiri de început de secol.
Familia Regală nu a participat la nuntă. Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, au anunţat pe site-ul oficial ca în aceste zile se află într-o vizită în Alsacia. Nici mama lui Nicolae, principesa Elena, nu a venit la căsătoria băiatului ei.