audio Cu Florin Iaru despre serviciile secrete și închisorile din România
Invitatul primei părți a METROPOLEI HIT de joi a fost scriitorul Florin Iaru. L-am provocat pe două dintre obsesiile momentului: serviciile secrete și închisorile din România.
ASCULTAȚI INTERVIUL INTEGRAL:
– Și dumneavoastră aveți un cerc de prieteni cu care, probabil, vă face plăcere să mergeți la Toscana. Întrebarea mea este: pe ce treaptă a societății, la nivel trebuie să ajungi ca să îți petreci vacanța cu un general SRI?
Nu trebuie să ajungem pe o treaptă a societății, trebuie să ajungem în preajma SRI, care este un stat în stat. Dacă avem prieteni în SRI, ajungem și în Seychelles și pe Lună. Ajungem unde vrem. Ca să fiu acolo ar trebui să am foarte mulți bani. De aici mă întreb dacă pentru a avea bani ar trebui să am relații la SRI.
– Cum ați „trăit“ conferința de presă de ieri de la Parlament în urma ședinței Comisiei de Monitorizare a SRI?
Credeţi-mă, tot ceea ce ni se spune este umflat, o şmecherie, câtă vreme nu există nici un mecanism de control al acestor organisme care au devenit în ultimii 27 de ani un stat în stat.
– Nouă ni se spune că aşa funcţionează serviciile secrete peste tot în lume. Există o particularitate a serviciilor nostre?
Nouă ni se spun foarte multe lucruri, în 90 credeam că în capitalism umblă câinii cu covrigi în coadă şi am ajuns noi să fim coada câinelui în jurul căreia se învârt covrigii. Peste tot în lume serviciile secrete încearcă să devină independente, dar, din fericire, societăţile occidentale au tendinţa normală de a pune o oprelişte acestei dorinţe de putere. Toate serviciile au impresia că sunt mai inteligente decât poporul din care fac parte. Acest complex de superioritate nu reflectă nimic altceva decât un complex de inferioritate.
– Este exagerată la nivelul opiniei publice influenţa serviciilor, se construiesc legende?
Este exagerată influenţa lor. România, în momentul de faţă, este a doua ţară din NATO în care serviciile secrete au o răspândire teritorială şi de influenţă atât de mare. Nimic din România nu justifică o asemenea răspândire. Spre deosebire de toate celelalte ţări din jurul nostru şi din toată lumea civilizată, serviciile secrete române sunt caracterizate prin cumetrie sau amantlâc. Ajungi în serviciul secret, îţi aduci rudele. E ca la Parlament, ca la TVR, ca la Guvern, ca peste tot.