Comuna Tomești a fost capitala karate-ului tradițional românesc. Sportivii ieșeni au cucerit 19 medalii la Campionatele Naționale
La sfârșitul săptămânii trecute, la Tomești au avut loc finalele Campionatului Național de Karate Tradițional, în organizarea CS Dojo Zanshin din localitate, în parteneriat cu Federația Română de Karate Tradițional și Primăria comunei ieșene.
Competiția a fost adresată categoriilor de cadeți, juniori, tineret și seniori, la toate probele de concurs specifice disciplinei karate tradițional, iar în parelel cluburile au punctat și pentru Cupa României.
Cluburile ieșene ENPI, Olympic și Risei au adunat un număr impresionant de medalii la aproape toate categoriile de vârstă și probele din concurs, reușind la scurt timp după Campionatele Europene din Serbia să domine întrecerea națională desfășurată la Tomești. CS ENPI (președinte Constantin Adăscăliței 5 Dan) a cucerit zece medalii, dintre care jumătate de aur, CS Olympic (președinte Petronel Luca 3 Dan) a strâns șase medalii, iar Risei (președinte Marian Bejenaru 4 Dan) a reușit trei clasări pe podium. În plus, ENPI s-a clasat pe locul 2 la Cupa României și a intrat în posesia medaliilor de argint într-o competiție de tradiție pentru karate-ul românesc.
Rezultate:
- C.S. ENPI Iași 10 medalii: 5 de aur, 2 de argint, 3 de bronz.
- C.S. Olympic Iași 6 medalii: 2 de aur, una de argint, 3 de bronz.
- C.S. RISEI Iași 3 medalii: una de argint, 2 de bronz.
ENPI Iași a făcut spectacol la kumite
Medaliații cu aur de la C.S. ENPI Iași sunt: Dragoș Bălăiasa, Octavian Postolache, Aurel Ciubotariu și Răzvan Popa, dublu legitimat la proaspăt înființatul club Dojo Master Iași. Aceștia au făcut spectacol atât la probele de kumite individual cât și la echipe. De altfel, în proba regină a karate-ului, podiumul a fost în întregime al clubului ENPI.
De remarcat și reușita Biancăi Balaur care a luat medalia de aur la kata individual juniori – feminin, dar și argintul lui Cristian Bistriceanu, la aceeași probă adresată băieților.
Medaliile de aur la C.S. Olympic Iași au fost obținute de sportivii Rusu Cosmin, Toma Dragoș și Ursu Rareș la kata echipe și kumite echipe.
Clasamentul pe cluburi pentru Cupa României, în urma numărului de medalii câștigate și a punctajelor aferente fiecărei probe și categorii de vârstă a fost: Terra Kid Zalău, ENPI Iași și Olympic Iași.
Președintele FRKT, încântat de organizarea competiției de la Tomești
La finalul întrecerii, președintele Federației Române de Karate Tradițional, Nicolae Mărăndici 7 Dan, i-a felicitat pe organizatori pentru condițiile oferite tuturor delegațiilor participante.
”Ediția a 27-a a Campionatului Național a fost foarte bine organizată, am rămas impresionat de această sală polivalentă de la Tomești. Competiția de la Iași a fost un prilej de selecție pentru loturile naționale înaintea Campionatului European din Slovenia, ce va avea loc în luna decembrie. Nu pot spune că suntem foarte bine acum din punct de vedere sportiv, dar mai sunt două luni până la Europene și avem timp să creștem”, a precizat Nicolae Mărăndici.
La rândul său, Constantin Adăscăliței 5 Dan, președintele ENPI Iași și al Asociației Județene de Karate Tradițional a declarat: ”Iașul este din nou capitala karate-ului tradițional, atât prin rezultatele obținute, cât și prin competițiile pe care le organizează. Sportivii de la ENPI, Olympic și Risei au obținut rezultate foarte bune la Tomești, iar organizarea a fost la înălțime. Iașul va avea foarte mulți sportivi în loturile naționale pentru Campionatele Europene din Slovenia și sperăm să aducem din nou acasă multe titluri europene și alte medalii”.
Petronel Luca, președintele CS Olympic Iași, a promis că va organiza la un nivel înalt finalele CN pentru copii ce vor avea loc în această lună, la Polivalenta din Iași: ”În perioada 19-21 octombrie, clubul Olympic va organiza la Iași finala Campionatului Național pentru copii și ne dorim să o facem la cel mai înalt nivel, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată aici, la Iași. Clubul Olympic a obținut și aici, la Tomești, rezultate bune”.
Clubul organizator Dojo Zanshin Tomești nu a avut sportivi înscriși la acest concurs, dar președintele clubului, Ștefan Timofte junior a promis în deschiderea campionatului, că în următorii ani, clubul se va concentra pe selecția sportivilor de performanță.
”Este cea mai importantă competiție organizată de Dojo Zanshin Tomești și sunt mândru că am putut organiza această competiție în comuna noastră. Astăzi am primit din partea Federației Române de Karate Tradițional gradul 3 Dan, iar această avansare mă obligă la mai mult pe viitor”, a punctat Ștefan Timofte junior. Acesta a fost completat de către tatăl și mentorul său Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești: ”Ca primar al comunei Tomești, sunt foarte bucuros că am putut aduce în această sală finala Campionatului Național de karate tradițional, în organizarea clubului Dojo Zanshin Tomești. Sunt deschis pentru organizarea oricărei competiții care este menită să promoveze sportul în comuna Tomești. Deviza mea este că o comunitate care nu are sport, pe lângă educație cultură, religie și altele, nu are viață. Am emoții, pentru că această diciplină este modul meu de viață, mi-a schimbat viața, m-a format ca om și le doresc asta și celor care concurează aici”.
Sponsorii competiției de la Tomești au fost Rosini, Brikston, Asis, Caretta, Filatur, Carbon, Demeco, Fitterman, Pharma, MTS, Brutăria Doris, ENPI Security, NPS Security, RLC Trident.
(Narcis POHOAȚĂ)