Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Discuţii despre BREXIT, în România. Ce a discutat Klaus Iohannis cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier

  • octombrie 02, 2018
  • Narcis Pohoata

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, marţi la Palatul Cotroceni, negociatorului-şef al Uniunii Europene (UE), Michel Barnier, că este importantă păstrarea unităţii celor 27 de state membre ale Uniunii în cadrul negocierilor privind Brexit, anunţă Preşedinţia.

„Preşedintele României a arătat aprecierea faţă de activitatea negociatorului-şef pentru Brexit, precum şi a echipei sale în acest proces. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa că eforturile depuse de reprezentanţii instituţiilor europene şi ai statelor membre se vor concretiza prin agrearea unui Acord de Retragere şi a unei Declaraţii Politice privind cadrul relaţiilor viitoare dintre UE şi Marea Britanie. Preşedintele României a subliniat importanţa deosebită a menţinerii unităţii celor 27 de state membre ale Uniunii în cadrul negocierilor privind Brexit, arătând că această abordare reprezintă o premisă esenţială în gestionarea eficientă a acestui proces„, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis marţi MEDIAFAX.

Klaus Iohnanis i-a mai transmis oficialului străin că România sprijină un proces ordonat şi previzibil al retragerii Marii Britanii, „pentru a pune bazele unei relaţii viitoare cât mai apropiate între UE şi Regatul Unit”.

„Principala prioritate în acest stadiu al negocierilor este finalizarea textului Acordului de Retragere cât mai curând posibil prin identificarea unor soluţii privind problemele încă divergente, în special în ceea ce priveşte graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Cu privire la modelul de cooperare economică în contextul relaţiilor viitoare, Preşedintele României a subliniat că integritatea Pieţei Unice a UE şi indivizibilitatea celor patru libertăţi reprezintă piloni de bază ai proiectului european şi nu sunt negociabili”, potrivit sursei citate.

Şeful statului a mai precizat că România susţine continuarea unei cooperării strânse a UE cu Marea Britanie în domeniile de interes comun şi după retragerea acesteia din Uniunea Europeană. Iohannis a arătat că, un interes deosebit pentru ţara noastră îl reprezită un acord în domeniul securităţii externe cu Marea Britanie.

„Preşedintele României a menţionat că, în cadrul discuţiilor privind relaţiile viitoare, ţara noastră va pune în centrul obiectivelor sale cetăţeanul şi, de aceea, susţine cu fermitate importanţa negocierii unui cadru de reglementare ambiţios în domeniul mobilităţii cetăţenilor, cu respectarea principiilor reciprocităţii şi nediscriminării”, mai arată sursa citată.

La rândul său, negociatorul-şef al Uniunii pentru Brexit a făcut o prezentare a evoluţiei negocierilor cu Marea Britanie şi a etapelor următoare în cadrul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniune.

„Michel Barnier a evidenţiat eforturile pe care echipa sa le depune în mod constant pentru ajungerea la un acord cu partea britanică şi a exprimat speranţa privind obţinerea unor evoluţii substanţiale în cadrul negocierilor care să permită finalizarea Acordului de retragere a Marii Britanii din UE. Totodată, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit a subliniat faptul că România, în calitate de stat care va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, va avea un rol important în asigurarea cadrului instituţional necesar care să permită retragerea ordonată a Marii Britanii din UE şi în derularea negocierilor privind viitoarele relaţii dintre Uniune şi Regatul Unit”, conchide sursa menţionată.

Michel Barnier a mai avut întrevederi, marţi, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Mediafax