Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

PEN America l-a dat în judecată pe Trump pentru atacurile la adresa presei şi încălcarea Primului Amendament

  • octombrie 17, 2018
  • Narcis Pohoata

Organizaţia PEN America, care reprezintă scriitori şi profesionişti din industria editorială, l-a acţionat în judecată, marţi, pe preşedintele american Donald Trump pentru că a folosit puterea de constrângere pentru a ataca presa în încălcarea Primului Amendament din Constituţie.

În plângerea depusă se arată: „A ameninţat că va acţiona, şi a făcut-o, împotriva anumitor organizaţii media şi jurnalişti ale căror viziuni nu au fost pe placul lui. Prin acţiunile sale, pârâtul Trump a transmis intenţionat tuturor scriitorilor şi jurnaliştilor ideea că dacă el obiectează cu privire la abordarea lor, ei pot suporta represalii din partea guvernului federal”.

În proces este citată decizia Departamentului de Justiţie de a contesta fuziunea AT&T şi Time Warner, în urma atacurilor lui Trump asupra CNN, unitate a Time Warner. Un alt exemplu dat a fost ordinul executiv emis de Trump poştei americane de a examina costurile de expediere pe care le oferă companii ca Amazon. Trump l-a adus atunci în discuţie pe Jeff Bezos, fondatorul companiei şi proprietarul The Washington Post.

În plus, au fost amintite ameninţările aduse reporterilor acreditaţi la Casa Albă, precum celor de la NBC.

În plângere este susţinut faptul că „Trump şi-a arătat foarte clar dispreţul faţă de presă şi de protecţia legală pe care Primul Amendament o permite”.

Frecvent, „el s-a referit la jurnaliştii care au scris despre mitingurile sale ca fiind «dezgustători» şi a susţinut, în general, că este «chiar dezgustător modul în care presa este capabilă să scrie ce vrea să scrie» şi că «oamenii trebuie să vadă asta»”.

Casa Albă încă nu a comentat.

PEN îşi doreşte emiterea unei declaraţii în care să fie prevăzut că Trump a încălcat Primul Amendament şi a unui ordin prin care să îi fie interzis să se folosească de funcţia sa pentru a recurge la represalii împotriva discursului critic la adresa administraţiei lui.

În acest proces este prezentată de organizaţia nonprofit Protect Democracy şi Media Freedom and Information Access Clinic (Yale).

PEN (Poets, Essayists and Novelists) America, înfiinţată în 1922, la New York, are peste 7.200 de membri. Este una dintre peste 100 de filiale ale reţelei PEN International (fondată în 1921, la Londra, de John Galsworthy) şi cea mai mare dintre acestea.