Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Astazi începe a treia ediție „Les films de Cannes a Iasi”

  • octombrie 26, 2018
  • Amalia Horciag

Astăzi, 26 octombrie, începe cea de-a treia ediție a Les Films de Cannes à Iași. Festivalul este deschis anul acesta de Ioana Uricaru, care va introduce debutul său în lungmetraj, Lemonade, de la ora 20:00, la Cinema Ateneu, proiecția fiind urmată de o discuție cu regizoarea. De asemenea, cinefilii din Iași vor avea ocazia unică de a se întâlni cu regizorul mexican Carlos Reygadas și cu actrița Natalia Lopez, care vor fi prezenți la proiecția filmului Our Time, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema Ateneu.

Ediția de la Iași se va desfășura între 26 și 28 octombrie, la Cinema Ateneu. Gazda ediției va fi Irina-Margareta Nistor.

Oaspetele de onoare al acestei ediţii este regizorul mexican Carlos Reygadas, care va fi prezent la Iași cu ocazia proiecției celui mai recent film al său, Our Time / Nuestro Tiempo, în cadrul Les Films de Cannes à Iași. Reygadas joacă totodată și rolul principal, alături de partenera din viața reală, Natalia López. Regizorul mexican a fost consacrat drept cea mai radicală voce a cinematografiei mexicane contemporane prin selecțiile succesive de la Cannes, pe care presa le-a adulat și urât cu aceeași patimă.  A debutat cu primul său film de lungmetraj în secțiunea paralelă a festivalului, Quinzaine des Réalisateurs, în 2002. Japón a intrat imediat în vizorul atât al criticilor cât și al juriului, filmul primind o mențiune specială Caméra d’Or.

Programul celei de-a treia ediții a Les Films de Cannes à Iași  

 

Vineri, 26 octombrie
Cinema Ateneu
18:00
– DOGMAN, de Matteo Garrone (2018, 102 min, IT). Premiul pentru interpretare masculină, Cannes 2018
20:00 – LEMONADE, de Ioana Uricaru (2018, 88 min, RO, CA, DE, SE). Selecție Panorama, Berlin 2018. În prezența regizoarei + Q&A

Sâmbătă, 27 octombrie
Cinema Ateneu
14:00
– BORDER, de Ali Abbasi (2018, 108 min, SE, DK). Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018
16:00 – GIRL, de Lukas Dhont (2018, 105 min, BE). Caméra d’Or, Cannes 2018. Premiul pentru interpretare și Premiul FIPRESCI în Un Certain Regard
18:30 – OUR TIME, de Carlos Reygadas (2018, 173 min, MEX, FR, GER, OLA, SUE). În competiție, Veneția 2018. În prezența regizorului Carlos Reygadas și a actriței Natalia Lopez + Q&A

Duminică, 28 octombrie
Cinema Ateneu
15:00
– NIKI ARDELEAN, colonel în rezervă, de Lucian Pintilie (2008, 95 min, RO)
17:30 – SHOPLIFTERS, de Kore-Eda Hirokazu (2018, 121 min, JP). Palme d’Or, Cannes 2018
20:00 – BURNING, de Lee Chang-Dong (2018, 148 min, KR). Premiul FIPRESCI, Cannes 2018

 

Intrarea la filmele din Les Films de Cannes a Iași este liberă, cu rezervare în prealabil pe siteul ateneuiasi.ro.