Bon Jovi revine la București cu un concert uriaș în iulie 2019 – PREȚURI BILETE
La 8 ani de la primul concert în România, Bon Jovi revine la București cu un nou show de proporții. Formația va concerta în Piața Constituției pe 21 iulie 2019, la eveniment fiind așteptați peste 60.000 de spectatori. Biletele pentru concert pot fi achiziționate online, cele la prețuri promoționale fiind disponibile în stoc limitat.
Una dintre cele mai mari trupe rock din toate timpurile, Bon Jovirevine anul viitor în România, pe fundalul unei călătorii muzicale triumfătoare în SUA si al unui an colosal pentru formație, ce i-a văzut introduși în Rock and Roll Hall of Fame.
Bon Jovi se va auzi live la București pe 21 iulie 2019, în Piața Constituției, aceasta fiind cea de-a doua vizită a trupei în România.
„Aceste spectacole uriașe, zeci de mii de oameni adunați, toți într-un singur suflet, asta facem noi. Este incredibil”, a declarat zâmbind liderul formației, Jon Bon Jovi.
Trupa Bon Jovi va sosi la București în formula: Jon Bon Jovi (voce și chitară), David Bryan (clape), Tico Torres(baterie), Hugh McDonald (bas), chitaristul Phil X, care a fost cooptat în turneul din 2013, și coproducătorul John Shanks. Toți s-au regăsit pe scenă pentru un set muzical emoționant la introducerea lor în Rock And Roll Hall of Fame și, desigur, începutul unui an important pentru formație.
Biletele pentru concertul Bon Jovi se pun în vânzare luni, 29 octombrie, la ora 12.00 și vor fi disponibile la următoarele categorii de prețuri:
- Acces General – 230 lei
- Golden Circle – 380 lei
- Diamond Circle – 600 lei
- Tribuna VIP – 750 lei
- Silver VIP Experience Package – 777.15 lei
- Diamond VIP Experience Package – 1,114.12 lei
- Platinum VIP Experience Package – 1,929.35 lei
- Ultimate VIP Experience Package – 2,445.65 lei
Bilete la preț promoțional:
- Acces General Pret Promotional* – 190 lei
- Peluza Pret Promotional* – 230 lei
*Biletele la preț promoțional sunt disponibile într-un număr limitat; după epuizarea acestora, biletele vor fi disponibile doar la preț întreg.