HIT Underground este o emisiune care are la bază dorința de diversitate și de nou. Inițial gândită ca o emisiune exclusiv de muzică nordică, HIT Underground a devenit treptat un portal de muzică underground, în sensul de non-mainstream, care abordează genuri mai puțin răspândite și interpreți mai puțin cunoscuți, oferind în fiecare ediție o minirubrică dedicată exclusiv unei trupe. În plus, emisiunea are în vedere promovarea artiștilor autohtoni și a evenimentelor locale (muzică, film, arte), atât din Iași, cât și din țară. HIT Underground, muzică cum n-a văzut mainstreamuʼ.