Activitățile Lupilor Negrii la Iași după 24 de ani de la înființarea batalionului Razboieni
Ne-am obișnuit să vorbim în public despre misiunile militare ale Lupilor Negri. Dar Lupii Negri mai fac si multe alte lucruri decât antrenamente si lupte. Așadar discutăm astăzi despre implicarea socială a Lupilor Negri.
Aleargă cu Lupii Negri, o acțiune desfășurată pe 15 septembrie. Pentru a sărbători 24 de ani de la înființarea batalionului Razboieni. Cum a fost?
Locotenent colonel Daniel Cioran Comandantul batalionului 151 Lupii Negri
A fost prima activitate de genul acesta, am vrut să ieșim puțin în comunitate ieșeană pentru că de fiecare dată ieșenii ne văd la ceremonii sau la activități oficiale, de data aceasta am încercat să ne cunoaștem unii pe alții, să vedem care sunt abilitățile noastre, ei să ne vadă că putem face și altceva decât ceremonii iar noi am vrut să vedem care dintre civili ar face față rigorilor noastre fizice. Au fost peste 60 de ieșeni care au participat la activitate aceasta și toți au trecut linia de sosire ba chiar su simțit și spiritul batalionului, au venit niște ieșeni foarte antrenați, campion la maratoane, excepțional!
Lupii Negri au donat sânge
Am avut mai multe activități, dacă tot sărbătorim 24 de ani să facem mai multe activități prima dată pentru noi și familie pentru că am avut o zi pe 6 septembrie când am invitat corul Ateneului să ne cânte ceva patriotic, am făcut o activitate mai deschisă cu militarii și familiile lor pe 6 septembrie inclusiv că am vrut să le arătăm copiilor cu ce ne ocupăm, am urcat în mașinile noastre blindate le-am pus cască, vestă. Apoi în cadrul altei activități am fost și am donat pentru 150 de copii diverse rechizite și ieri am încheiat cu donarea de sânge am avut peste 60 de militari care au donat pentru că știm care sunt nevoile societății în această privință dar știm și disponibilitatea militarilor, vrem să ajutăm comunitatea ieșeană de aceea am ieșit în ajutorul tuturor.
Au participat și la Let’s do it Iași, acțiunea civică a curățenei. Ce proiecte sociale mai au Lupii Negri?
Am avut peste 20 de militari care au participat la această activitate, suntem mulți și suntem buni de aceea ne împărțim în diverse activități fie că sunt instrucții, fie că sunt de ajutorare sau pe implicare în comunitate am avut 20 de militari care au participat la „Let’s do it, Romania!” și cred că au făcut treabă bună acolo. Avem câteva proiecte în viitorul apropiat în legătură cu sărbătorile pascale, avem niște proiecte cu câteva case de copii, cu bătrâni, cu veterani de război, cu copii militarilor dar asta undeva între 20 și 25 decembrie, mergem chiar și la spitalul Sf Maria de copii care sunt internați la oncologie. Încercăm să ne coordonăm pentru că toate aceste activități presupun o anumită resursă financiară dar oamenii noștrii sunt deschiși, sunt bani pe care îi luăm din diverse locuri dar sunt foarte mulți bani pe care militarii îi donează pentru că vrem să ajutăm comunitatea pentru că peste tot Lupii Negrii înseamnă Iași, peste tot pe unde am fost nu am reprezentat doar România ci am reprezentat în primul rând Iașul.