Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

„Blocul fantomă” este în pericol de autodemolare

  • august 07, 2018
  • Cincu Violeta

Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la încadrarea blocului M2 din bd. Nicolae Iorga, nr. 7A („blocul fantomă”), în clasa I de risc seismic şi recomandarea expertului de demolare a clădirii ca soluţie urgentă de intervenţie, Direcţia Fond Locativ a Primăriei Municipiului Iași a solicitat Direcţiei Generale Tehnice și Investiții includerea condominiului pe lista imobilelor cu risc seismic și a informat Inspectoratul de Stat în Construcții Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași și Poliția Locală Iași.Redăm integral comunicatul de presă

 

Astăzi, 7 august, pentru a asigura opozabilitatea faţă de toţi proprietarii imobilelor din cadrul condominiului şi faţă de orice persoană interesată, la intrarea în bloc a fost montat un avizier unde a fost afişat anunţul cuprinzând concluziile raportului de expertiză tehnică, recomandarea de demolare a imobilului, un apel pentru conştientizarea persoanelor care încă locuiesc în imobil despre pericolul iminent la care se supun şi disponibilitatea Primăriei Municipiului Iaşi de a oferi alternative locative proprietarilor apartamentelor din acest bloc.

În condițiile în care faptul de a locui în continuare în imobil expune cetăţenii unui pericol iminent și ținând cont de faptul că Primăria Municipiului Iaşi asigură alternative locative de necesitate proprietarilor care vor evacua imobilele deţinute în blocul M2, Municipiul Iaşi îşi declină întreaga răspundere în eventualitatea producerii unui incident care să conducă la pierderi materiale ori de vieţi omeneşti.

Pe 5 iunie a fost organizată o acţiune de evacuare a debitorilor obligaţiei de evacuare în cele 15 dosare de executare silită având ca obiect proprietarii din blocul M2 în baza unui titlu executoriu reprezentat de mai multe sentințe civile ale instanțelor ieșene. Camerele evacuate au fost asigurate prin zidirea căilor de acces de către echipele Citadin SA, care au intervenit şi în cazul locuințelor evacuate voluntar anterior, prin declaraţii notariale, de către proprietarii care au fost de acord cu demolarea imobilului şi cu dobândirea unui drept de folosinţă pentru spaţii locative aflate în proprietatea municipalităţii, acolo unde diferite persoane au ocupat abuziv respectivele spaţii. Imobilul a fost igienizat de către echipele Salubris SA, care au golit toate încăperile şi casa scării de bunuri abandonate, gunoaie şi alte resturi menajere. La acel moment nu s-au înregistrat acte sau gesturi de opunere la executarea silită din partea proprietarilor evacuaţi. După evacuare au fost zidite integral căile de acces la parterul şi etajul I al imobilului şi parţial la etajul II.Cu prilejul acelei acţiuni reprezentanţii municipalităţii au solicitat titluri de proprietate şi alte acte de stare civilă de la persoanele prezente în imobil, întrând în posesia unor copii de pe astfel de înscrisuri importante în scopul identificării actualilor proprietari care nu au fost parte în cauzele soluționate deja de instanță.

În prezent în imobil mai locuiesc efectiv șase familii care au dovedit cu înscrisuri dreptul de proprietate asupra locuinţelor şi care nu au fost parte în acţiunea în instanță inițiată de municipalitate în anul 2011.Contractul de începere a expertizei tehnice, în regim de urgență, pentru blocul M2, dar și pentru clădirea nouă a Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon Iași”, cea care la etajele superioare găzduiește și Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu”, a fost semnat pe 11 mai 2018. Expertiza tehnică pentru cele două imobile a fost făcută de SC Proexpert GC Grup SRL Iași, contra unei sume de 99.960 lei, inclusiv TVA.