Comunicat de presă. Situația taxelor și impozitelor locale după primul semestru al anului 2018
La finele lunii iunie 2018, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 589.427 roluri (persoane juridice – 50.700; persoane fizice – 538.727), din care 267.626 roluri active (persoane juridice – 13.543; persoane fizice – 254.083). Precizăm că rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.
Situația comparativă a numărului contribuabililor care au efectuat plăți (parțiale sau integrale ale sumelor datorate) și a bonificațiilor acordate la data de 30 iunie 2018, respectiv 30 iunie 2017, se prezintă astfel:
Indicator | U.M. | 1 ianuarie – 30 iunie 2017 | 1 ianuarie –
30 iunie 2018 |
2018 / 2017
% |
Roluri cu plăți | nr. | 144.285 | 144.185 | 99,93 |
Roluri cu plăți integrale | nr. | 118.053 | 119.185 | 100,96 |
Roluri cu plăți persoane fizice | nr. | 136.149 | 135.945 | 99,85 |
Roluri cu plăți integrale persoane fizice | nr. | 112.841 | 113.765 | 100,82 |
Roluri cu plăți persoane juridice | nr. | 8.136 | 8.240 | 101,28 |
Roluri cu plăți integrale persoane juridice | nr. | 5.212 | 5.420 | 103,99 |
Bonificații total | lei | 1.691.124 | 1.940.979 | 114,77 |
persoane fizice | lei | 793.632 | 854.489 | 107,67 |
persoane juridice | lei | 897.492 | 1.086.490 | 121,06 |
Total beneficiari bonificații | nr. | 91.581 | 98.570 | 107,63 |
persoane fizice | nr. | 88.687 | 95.482 | 107,66 |
persoane juridice | nr. | 2.894 | 3.088 | 106,70 |
Situația numărului contribuabililor care au efectuat plăți se va modifica după operarea în programul informatic a tuturor încasărilor, în principal a celor realizate prin virament și care pentru ziua de 29 iunie 2018 încă nu sunt operate, la care se adaugă sumele care se vor încasa în perioada următoare dacă acestea au fost virate din conturile contribuabililorpână la sfârșitul lunii iunie 2018, luând în considerare că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor.
Referitor la încasările realizate la principalele impozite locale și amenzi de la începutul anului și până la 30 iunie 2018, acestea sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut cu excepția impozitului pe teren de la persoane fizice și a impozitului pe terenul din extravilan. Aceste scăderi se datorează, în principal, atât modificării prin lege a modului de impozitare a primilor 400 de metri pătrați de teren și care până în anul 2017 inclusiv au fost impozitați ca și teren curți-construcții, indiferent de categoria de folosință, cât și din cauza faptului că proprietatea s-a fărămițat prin moștenire și, fiind cuantumuri foarte mici ale impozitului pe hectar, aceste sume au intrat sub incidența art. 96, alin.2 și alin. 3 din Legea nr. 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală care stipulează că pentru sumele mai mici de 20 lei organul fiscal renunță la stabilirea creanțelor fiscale și nu emite decizie de impunere.
Referitor la totalul veniturilor și veniturilor proprii, acestea înregistrează în anul 2018 scăderi față de anul precedent ca urmare a scăderii atât a cotelor defalcate din impozitul pe venit, cu suma de 55.782,38 mii lei la nivel de an 2018 față de încasările anului 2017, conform Anexei nr. 8 din Legea nr. 2 a bugetului de stat pe anul 2018, cât și a sumelor defalcate din TVA cu suma de 212.187,20 mii lei reprezentând cheltuieli cu salariile personalului din învățământul preuniversitar care în anul 2018 nu mai sunt finanțate prin bugetul local, ci direct de la bugetul de stat.
O situație a încasărilor la principalele venituri din impozite și amenzi se prezintă astfel:
INDICATORI | Încasări
1 ianuarie – 30 iunie 2017 (mii lei) |
Încasări
1 ianuarie – 30 iunie 2018 (mii lei) |
Încasări în 2018 față de încasări în 2017 pentru perioada de raportare (%) | Diferență de încasări în 2018 față de încasări în 2017 pentru perioada de raportare (mii lei) | |||
0 | 2 | 3 | 4=3/2*100 | 5=3-2 | |||
TOTAL VENITURI | 381.247,35 | 290.200,15 | 76,12 | -91.047,20 | |||
VENITURI PROPRII din care: | 225.625,74 | 224.371,20 | 99,44 | -1.254,54 | |||
Impozit și taxa pe clădiri | 38.359,91 | 41.524,29 | 108,25 | 3.164,38 | |||
Impozit pe clădiri de la persoane fizice | 12.814,86 | 13.602,85 | 106,15 | 787,99 | |||
Impozit și taxa pe clădiri de la persoane juridice | 25.545,05 | 27.921,44 | 109,30 | 2.376,39 | |||
Impozit și taxa pe teren | 8.679,60 | 8.107,93 | 93,41 | -571,67 | |||
Impozit pe terenuri de la persoane fizice | 4.269,66 | 3.564,92 | 83,49 | -704,74 | |||
Impozit și taxa pe teren de la persoane juridice | 4.303,23 | 4.447,50 | 103,35 | 144,27 | |||
Impozitul pe terenul din extravilan | 106,71 | 95,51 | 89,50 | -11,20 | |||
Impozit pe mijloacele de transport | 12.375,57 | 12.617,64 | 101,96 | 242,07 | |||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice | 7.748,16 | 7.969,42 | 102,86 | 221,26 | |||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice | 4.627,41 | 4.648,22 | 100,45 | 20,81 | |||
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale | 6.561,53 | 7.484,54 | 114,07 | 923,01 |
În ceea ce privește încasările mai sus arătate, acestea se raportează la nivelul contului de execuție al bugetului local, situație întocmită de Trezoreria Iași, astfel că nu sunt evidențiate încasările în numerar din datele de 29 și 30 iunie 2018, în sumă de 342.566 lei, cât și prin POS, online(e-comert) și SNEP (ghiseul.ro) din perioada 27 – 30 iunie 2018, în sumă de 95.066,02 lei. Sumele încasate prin orice formă în perioadele menționate nu sunt evidențiate în situația încasărilor la principalele venituri, acestea fiind depuse la Trezorerie începând cu ziua de 2 iulie 2018 și se vor regăsi în contul de execuție din primele zile ale lunii iulie.
În ceea ce privește încasările în numerar, cât și cu cardul prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018 s-au eliberat 226.443 documente de plată, față de 226.284 în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 0,07%) și s-a încasat la casierii suma de 52.654.141 lei față de 47.822.545 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 10,10%).