Comunicat de presă. Vânzarea de medicamente în mediul online va fi permisă doar de către farmaciile care funcţionează legal
În cursul zilei de ieri, Camera Deputaţilor a aprobat, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele. Astfel, conform proiectului depus de către deputatul PMP Petru Movilă încă din anul 2015, de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial, vânzarea de medicamente în mediul online va fi permisă doar de către farmaciile care funcţionează legal.
ʺPropunerea s-a concretizat ca urmare a unor sesizări privind comercializarea în mediul online a unor medicamente expirate sau chiar, în anumite cazuri, contrafăcute, fabricate în condiţii improprii, cu cantităţi mai mici de substanţă activă decât cele indicate. În plus, pe lângă faptul că spaţiul de depozitare nu respectă indicaţiile producătorului, pe durata transportului nu sunt garantate condiţiile specifice de înmagazinare şi igienă, iar persoanele care le comercializează sunt imposibil de verificat dacă au sau nu pregătire în domeniu. În cazul acestor magazine online, într-o proporţie covârşitoare de aproape sută la sută nu se respecta nici una din prevederile legislative în vigoare. Ţinând cont şi de practica obişnuită a românilor de a se automedica, exista riscul de punere în pericol a populaţieiʺ, a declarat iniţiatorul legii, deputatul Petru Movilă.
Legea farmaciei specifică foarte clar faptul că asistenţa farmaceutică a populaţiei se asigură doar prin intermediul farmaciilor comunitare, a farmaciilor cu circuit închis şi a drogheriilor. De asemenea, legislaţia prevede şi faptul că este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar, precum şi faptul că acestea nu pot fi vândute decât în anumite locaţii, care trebuie să respecte anumite criterii, şi doar de persoane cu un anumit grad profesional, respectiv farmacist primar sau farmacist cu o vechime de minimum 8 ani în specialitate. În aceste condiţii, prezenta propunere a adus reglementările necesare în ceea ce priveşte comercializarea medicamentelor prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale.