De ce vor chinezii să lanseze o Lună artificială în spațiu
Chinezii vor să lanseze o Lună nouă în spațiu, iar motivul pentru care vor s-o facă e unul pe cât de rezonabil, pe atât de intrigant.
Lumina lunii nu e prea utilă pe timp de noapte; intensitatea ei e de 400.000 de ori mai slabă decât cea a Soarelui, astfel că nu te poate ajuta prea tare în beznă. Inginerii chinezi, însă, nu vor ca rezidenții din Chengdu să se mai bazeze pe această lumină, așa că vor să lanseze o lună artificială care să producă lumină.
Recent, Wu Chunfeng, președintele Chengdu Aerospace Science and Technology Microelectronics System Research Institute, a anunțat planuri pentru lansarea unei Luni artificiale în 2020. Conform acestuia, satelitul de iluminare va fi de opt ori mai luminos decât Luna, dar ar fi creat să vină în completarea luminii naturale. Pe Pământ, lumina ar părea ca cea difuză, de la amurg, iar aceasta ar fi vizibilă pe o rază de 40 de kilometri.
Conform chinezilor, această Lună artificială ar înlocui sursele de energie tradiționale, astfel că s-ar face economii de 20 de miliarde de yuani doar în primii cinci ani de la lansare. Încă nu e clar dacă proiectul este plătit de către autoritățile locale sau de guvern.
Planurile pentru o Lună artificială sună destul de science-fiction, dar nu ar fi prima oară când oamenii încearcă așa ceva. În 1993, Rusia a lansat propriul mecanism de iluminare, o oglindă spațială, pentru a spori durata zilei. Aceasta folosea o bucată imensă de plastic atașată unei nave spațiale, pentru a reflecta lumina solară pe Pământ. Proiectul a funcționat, doar că pentru oamenii de la sol, lumina a părut că provine doar de la o stea ceva mai luminoasă.