Flavius Stoican visează să preia ”coroana” de rege al Iaşului de la Ionuţ Popa. „Știu că va fi foarte greu”
Chiar și fără opt dintre titulari, Politehnica Iași și-a atins scopul la Arad. Deși a tremurat serios, practic până la ultima lovitură de departajare, trupa din orașul celor șapte coline și-a luat biletele pentru optimile Cupei României.
La final, antrenorul ieșenilor a avut cuvinte de laude la adresa UTA-ei și fanilor echipei arădene și a făcut o analiză realistă a partidei. „Pot spune că astăzi am întâlnit to ce puteam să întâlnesc mai bun la Arad: oameni primitori, suporteri deosebiți ai echipei gazdă, plus un meci spectaculos, cu ocazii, goluri, ratări, răsturnări de scor, penalty-uri. Într-un cuvânt, un meci frumos. Felicit ambele echipe pentru că au făcut un spectacol pentru oamenii care au venit la stadion și pentru telespectatori. Mai vreau să felicit și galeria gazdelor care la un moment dat a cântat atât de frumos încât nu se mai auzeau indicațiile de pe bancă. Cinste lor, bravo jucătorilor. Noi plecăm bucuroși, gazdele necăjite, dar au fost aplaudate și ele la final de meci. A fost un meci echilibrat, putea să câștige oricine. Noi am revenit de la 0-1, am fost apoi la conducerea jocului, dar au avut și gazdele momente bune. Știam că este o echipă bună pe contraatac, astăzi a câștigat echipa care a greșit mai puțin. Am lăsat acasă 8 titulari, dar indiferent cine intră trebuie să-și facă treaba și eu am încredere în toți”, a punctat Flavius Stoican.
Și, totuși, și ieșenii au greșit într-un moment cheie, prin Mihăescu, care a greșit o pasă simplă spre portar și UTA a impins meciul la loviturile de departajare. „Mihăescu a marcat în minutul 94 acum ceva timp, acum a greșit. Important este să învățăm din greșeli, a fost un teren nou pentru noi, sinteticul dă altă viteză mingii. Important este că am trecut acest tur, căci vrem să mergem mai sus în Cupă. Rămâne de văzut cum vom aborda turul următor, dar depindem și de campionat. Am un grup, stâlpii echipei, dar astăzi am făcut un mixt de jucători care au jucat etapa trecută în campionat, ca Cioinac, Mihăescu, Zaharia și alții care au jucat mai puțin. Nu contează cu cine vom juca în optimi. Indiferent de numele ce va ieși din urnă pentru noi, vrem să urcăm cât mai sus în Cupă și, deci, suntem pregătiți de orice adversar”, a mai explicat fostul fundaș al naționalei, care și-a exprimat părerea și despre arbitraj: „A fost echidistant. Chiar dacă arbitrii au greșit un pic, nu au făcut-o intenționat”.
Stoican vrea ”coroana” fostului rege Ionuţ Popa
Cu sinceritate, Flavius Stoican recunoaşte că ar vrea să egaleze mandatul de şapte ani al lui Ionuţ Popa în fruntea Politehnicii. Antrenorul a făcut o referire ”subtilă” şi la relaţiile tensionate cu conducerea moldovenilor la un moment dat, ”reparate” după o conferinţă la care însuşi Stoican a venit foarte nervos.
”Mi-aş dori, deşi ştiu că e foarte dificil. Ştiu că este un antrenor foarte iubit la Iaşi, ştiu că a făcut lucruri frumoase. Sunt pe un drum bun, am în spate suporteri care iubesc această echipă, am jucători care indiferent ce greşeli fac, îşi doresc mult. Acum toţi, conducerea, suntem pe aceeaşi lungime de ordine. Lucrurile merg bine”, a precizat Stoican, întrebat dacă poate fi la fel de longeviv pe banca echipei din Iaşi ca şi Ionuţ Popa.
Ionuț Popa, după eșecul din Cupă cu Poli Iași: „Ne-am ridicat la nivelul Iașiului, a câștigat echipa mai norocoasă”
UTA a murit frumos în turul 5 al Cupei României, contra prim divizionarei, Politehnica Iași. Echipa arădeană a ținut cu brio piept unei formații moldave cu multe rezerve, dar unele de calitate. „Roș-albii” au avut 2-1 pe tabelă cu 10 minute înainte de final, dar Mendes a egalat la o fază la care Manea a ceut fault în atac și partida s-a dus în prelungiri.
Aici, combatantele au beneficiat pe rând de câte o lovitură de la 11 metri și, la 3-3, s-a ajuns la loteria penalty-urilor. Singura eroare a fost cea a utistului lui Pop și „Bătrânei Doamne” îi mai rămâne doar campionatul. „A fost un meci frumos, cu multe goluri, spre deliciul spectatorilor care au susținut echipa extraordinar. Jucătorii au jucat destul de bine, la 1-0 mai puteam înscrie o dată sau de două ori și puteam decide jocul încă din prima repriză. Iașiul are jucători de calitate, s-a văzut valoarea lor, dar și noi ne-am ridicat pe alocuri la nivelul lor. Am dominat ultima parte a primei reprize de prelungiri, am și irosit câteva ocazii. A fost ratarea uriașă din 2-3 metri a lui David (n.a. Popa), iar l-a următoare fază a fost penalty pentru ei. La loviturile de la 11 metri a câștigat echipa mai norocoasă”, a sintetizat jocul Ionuț Popa.
Antrenorul „Bătrânei Doamne” nu a fost de acord cu cel puțin două decizii luate de arbitrul Robert Dumitru. „Penalty-ul Iașiului nu a prea fost penalty, iar la golul doi al lor Manea a fost dat la o parte de atacantul lor. Nu l-a lăsat să sară, eu am ripostat de pe margine, dar <<centralul>> i-a adus pe cei de la Iași. Era 2-1 pentru noi și mai erau vreo 7-8 minute de joc”, a comentat „Mister”.
Ca și în disputele cu Clinceni sau Snagov, arădenii rămân cu aprecierile venite din partea adversarilor. „A fost plăcută reîntâlnirea cu câțiva dintre cei rămași la Poli Iași de pe vremea când eram eu. Ne-au felicitat echipa, știau că vor avea un meci greu, le era frică să nu piardă. Dar, cu atât ne alegem de la acest joc, sper să avem și rezultate pe măsura acestui joc”, a fost concluzia lui Ionuț Popa.
sursa: Sportarad.ro