Garajele provizorii de pe strada Cuza Vodă vor fi demolate
Potrivit unui comunicat postat pe rețelele de socializare, ,unicipalitatea ieșeană continuă campania de dezafectare și îndepărtare a garajelor și chioșcurilor construite ilegal sau abandonate pe domeniul public.Astfel, 10 garaje metalice cu caracter provizoriu situate pe strada Cuza Vodă, nr. 6, sunt demolate în această perioadă.Proprietarii au fost notificați în cursul lunii august, printr-o adresă a Direcției Exploatare Patrimoniu. Dezafectarea este făcută de Servicii Publice SA, cu sprijinul Salubris SA și al Poliției Locale.
Problema garajelor a fost soluționată prin amenajarea unor construcții cu caracter provizoriu pe proprietatea Municipiului Iași care, în prezent, nu corespund interesului public prin prisma documentațiilor de amenajare a teritoriului. O parte din aceste construcții cu caracter provizoriu sunt realizate ilegal pe spațiul verde sau pe terenuri care fac parte din arealul de regenerare urbană. Multe din aceste construcții sunt folosite ca spații de depozitare pentru deșeuri menajere sau de altă natură, afectând calitatea aerului și a mediului, în general.Comunicat al municipalității
Măsurile de sistematizare urbană au fost inițiate, într-o primă etapă, începând din anul 2016, prin inițierea și desfășurare de acțiuni de dezafectare a acestui tip de garaje. Acestea vor fi implementate gradual pe întreg teritoriul municipiului, până la finalizare. Comunicat al municipalității