Mihaela Buzărnescu pierde primul meci, după accidentarea de la Montreal
Mihaela Buzărnescu (23 WTA) a debutat cu stângul în primul meci de după accidentarea suferită la Montreal în urmă cu aproape două luni. Românca a cedat în faţa Aliaksandrei Sasnovich (32 WTA; Belarus), în două seturi, 3-6; 1-6, în primul tur de la Beijing.
Buzărnescu nu a făcut cel mai bun meci al ei. Lipsa partidelor şi-au spus cuvântul, iar sportiva noastră nu a avut mari şanse în faţa adversarei din primul tur. Chiar dacă în primul set s-a ţinut aproape de Sasnovich, pierzând cu 3-6, în setul secund forma fizică şi-a spus cuvântul, iar Mihaela a fost capabilă de un singur game, în finalul manşei. După o oră şi 10 minute, Sasnovich a închis partida cu 6-1. Mihaela a stat slab la toate capitolele, dar în special la serviciu, comiţând 6 duble greşeli şi la returul unu, cu un procentaj de 23 %.
Prezenţa în turul 1 la Beijing este recompensată cu 10 puncte WTA şi 19.960 de dolari.
Buzărnescu evoluează şi în proba de dublu la turneul din China, unde este calificată în turul 2. Alături de Monica Niculescu a trecut, duminică, de primul duel, cu dublu 6-3, de perechea Hao-Ching (Taiwan)/ Zhaoxuan Yang (China).