Ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Cătălin Paraschiv, audiaţi azi în legătură cu violenţele de la mitingul din 10 august
Ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române Cătălin Paraschiv vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru drepturile omului din Parlament, în legătură cu violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. La discuţiile din Comisie au fost chemaţi şi Avocatul Poporului Victor Ciorbea, precum şi directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, Adrian Bulgaru.
Şedinţa Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor este programată la ora 11.00.
În 5 septembrie ar fi trebuit audiaţi în Comisia de Apărare din Senat prefectul Capitalei Speranţa Cliseru, unul dintre coordonatorii jandarmilor, Laurenţiu Cazan, şi ministrul de Interne Carmen Dan, însă audierile au fost scoase de pe ordinea de zi, la propunerea reprezentanţilor PSD – ALDE, care i-au reproşat preşedintelui Comisiei, liberalul Marcel Vela, că nu i-a consultat când a decis invitarea la comisie a autorităţilor implicate în evenimente. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Marcel Vela (PNL) spunea atunci că parlamentarii puterii ”s-au temut să audă lucruri din gura prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru”, el precizând că în raportul MAI referitor la protestul din 10 august ”sunt multe dezacorduri, multe situaţii care se bat cap în cap şi ar fi fost o şedinţă foarte interesantă”.
Prefectul Capitalei a declarat atunci, la ieşirea din Comisia de Apărare, unde nu a mai fost audiată, că este neobişnuit să se discute atât de mult despre prefect în situaţia creată după protestul din 10 august, în condiţiile în care nu ea coordonează acţiunile jandarmilor.
Carmen Dan a spus că în lege se vorbeşte doar de aprobarea, de acordul dat de prefect unei acţiuni, nu de semnarea unui document intitulat „ordin de intervenţie”. Ea a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că s-au putut vedea încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.