„Moldova vrea atuostradă” merge mai departe
„Împreună pentru A8” și „Moldova vrea autostradă” au stabilit calendarul acțiunilor prin care încearcă să transforme proiectul autostrăzii in realitate. Membrii asociaților au avut la începutul acestei săptămâni o întalnire în care au stabilit pașii concreți . Luni, 27 august, o întalnire cu europarlamentarii . Președinția a confirmat că îi va primi pe activiștii ieșeni în luna octmbrie.
”Noi știm foarte clar că problema e în România. Tot răul din aceste investiții, tot ce înseamnă infrastructură mare, vine de la CNAIR, unde sunt mulți nespecialiști, plătiți din banii noștri, care nu fac nimic. Nu vom rezolva nimic dacă nu vom înlocui neprofesioniștii cu profesioniști”, spune Cătălin Urtoi.
Luptă de mai bine de un an pentru ca Moldova să aibă autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș, iar în urmă cu aproape o lună au solicitat o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis. Astăzi au primit răspuns că, în luna octombrie, președintele României se va întâlni la București cu reprezentanții ”Împreună pentru A8”, ”Moldova vrea autostradă” și ”ProInfrastructura”, cele trei asociații care au demarat o campanie de susținere a acestui proiect.