Muzeul de Istorie Naturală din Iași reabilitat cu fonduri europene. Elefantul va rămîne în muzeu în timpul lucrărilor de restaurare
Municipalitatea ieșeană va semna în curând contractul de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est în vederea obţinerii de fonduri europene pentru proiectul „Consolidare şi reabilitare Muzeul de Istorie Naturală – Corp A”. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica în cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 27 august.
„Avem o comunicare din partea ADR Nord-Est privind acceptarea condițiilor de finanțare și pentru acest edificiu, urmând să se finalizeze documentele necesare semnării acordului de finanțare. Săptămâna trecută am cerut colegilor să pregătim demararea procedurilor publice de achiziție pe fiecare capitol în parte al investiției, pentru a putea grăbi momentul semnării contractelor. Estimăm că în 30 de zile vom putea semna contractul de finanțare cu ADR Nord-Est pentru Muzeul de Istorie Naturală. Este un obiectiv important care va atrage parteneri ca Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» (UAIC) Iași, instituție care deține exponatele Muzeului de Istorie Naturală, și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) «Grigore T. Popa», întrucât în aceeași clădire funcționa și Societatea de Medici și Naturaliști, prima asociație profesională din acest domeniu de activitate din România. Intenția noastră este de a promova aceste obiective și în rândul studenților, care vor putea găsi diferite modalități de creștere a calității actului de educație. Muzeul de Istorie Naturală este un obiectiv deosebit de important pentru zona centrală a orașului și vine să continue eforturile pe care UMF le-a făcut de-a lungul timpului pentru reabilitarea și restaurarea clădirii. Lucrările vor viza atât clădirea, cât și valorificarea potențialului muzeal al acestui obiectiv. O parte dintre exponate au fost transferate la Muzeul Municipal și vor ține de obiectul activității acestei instituții în perioada derulării lucrărilor la Muzeul de Istorie Naturală. Pe de altă parte, aici sunt exponate care nu au putut fi dislocate, un exemplu fiind elefantul. Încercăm să găsim o soluție pentru ca astfel de exponate mari să rămână și în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare a clădirii. În fine, sunt și alte exponate care vor ajunge într-un depozit al UAIC, ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu doamna rector prof.univ.dr. Mihaela Onofrei, elemente care ulterior vor fi aduse la muzeu după finalizarea proiectului”, a explicat primarul Mihai Chirica.
În ședința Consiliului Local din data de 10 august aleșii au aprobat indicatorii tehnico – economici ai proiectului „Consolidare şi reabilitare Muzeu de Istorie Naturală – Corp A”, fiind de acord și cu aprobarea bugetului acestui proiect, în cuantum de 13.312.194 de lei, cu TVA.
Municipiul Iaşi a depus în anul 2016 cererea de finanţare pentru acest proiect în vederea obţinerii unei finanţări cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Prin Hotărârea Consiliului Local 368 / 2016 s-au aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, indicatorii tehnico – economici, proiectul şi bugetul aferent proiectului. Întrucât pe 30 iulie 2018 Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est a iniţiat etapa precontractuală pentru acest proiect s-a impus revizuirea bugetului proiectului, a surselor de finanţare şi implicit contribuţia proprie a Municipiului Iaşi la proiect, precum şi a indicatorilor tehnico-economici.
Conform datelor din referatul de specialitate, durata de realizare a proiectului este de 31 de luni, din care 24 de luni reprezintă perioada executării lucrărilor.
Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române. Instituţia muzeală deţine peste 300.000 de exemplare din colecţiile de insecte, moluşte, amfibieni, reptile, păsări, minerale şi plante. Interiorul clădirii care va fi reabilitată este compus din biblioteca Societăţii de Medici şi Naturalişti, sala de conferinţe a Societăţii de Medici şi Naturalişti, trei săli cu expoziţii de mamifere, două săli adăpostind colecţii ştiinţifice, o sală cu expoziţie de păsări, o sală cu expoziţie de nevertebrate inferioare, o sală cu expoziţie de nevertebrate şi insecte, o sală cu expoziţie mineralogie – paleontologie şi sala cu caracter istoric „Alexandru Ioan Cuza”. Sursa_pagina de facebook a municipalitățoo