Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Petiţie „Jandarmeria e toxică. Cerem ajutorul ONU”, semnată de peste 35.000 de oameni

  • august 16, 2018
  • Amalia Horciag

Peste 35.000 de oameni au semnat o petiţie iniţiată miercuri şi intitulată „Jandarmeria e toxică. Cerem ajutorul ONU”, prin care îi solicită noului Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, care va prelua mandatul la 1 septembrie, o poziţie oficială din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite de condamnare a violenţelor forţelor de ordine din 10 august din Piaţa Victoriei din Bucureşti. Ei cer ONU să facă o analiză proprie a dovezilor şi să evalueze acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului, dar şi să reconsidere oportunitatea prezenţei jandarmilor români în programele internaţionale de menţinere a păcii.

Iniţiatorii petiţiei, comunitatea Declic, îi cer ajutorul Înalt Comisarului pentru Drepturile Omului pentru investigarea şi sancţionarea abuzurilor Jandarmeriei Române, comise în 10 august, când, arată ei, peste 100.000 de cetăţeni au participat paşnic în Bucureşti la mitingul diasporei, pentru a-şi manifesta nemulţumirile faţă de modificarea legilor justiţiei şi a codului penal de către coaliţia de guvernare.

Iniţiatorii mai spun că, potrivit datelor oficiale, 452 de persoane au necesitat îngrijiri medicale şi 70 au ajuns la spital, iar instigarea jandarmilor la violenţă împotriva protestatarilor a fost făcută chiar de către şefii Jandarmeriei prin ştirile false propagate.

Jandarmeria Română nu este la primul scandal privind acuzaţii de servilism politic şi comiterea de abuzuri împotriva cetăţenilor, fiind „deosebit de îngrijorător faptul că Jandarmeria trece de la amenzi abuzive la violenţe fizice deosebit de grave şi manipulări primitive”.