Radio Hit

Playlist

-

-

-

HIT play live

Green Arrow

Pompierii au făcut controale la secţiile de votare, fiind constatate peste 2.700 de nereguli; s-au aplicat amenzi în valoare de peste 42.000 de lei

  • octombrie 05, 2018
  • Amalia Horciag

Pompierii au făcut în ultima perioadă controale la cele 18.662 secţii de votare, fiind constatate peste trei mii de nereguli. S-au aplicat mai mult de 2.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 42.000 de lei. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dispus suplimentarea efectivelor care să asigure măsurile de protecţie, precum şi de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe parcursul procesului electoral.

Potrivit IGSU, în contextul desfăşurării Referendumului, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au făcut verificări la obiectivele în care sunt organizate cele 18.662 secţii de votare, fiind înlăturate pe timpul controalelor peste 3.000 nereguli.

Potrivit IGSU, s-a avut în vedere asigurarea căilor de acces pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral, marcarea corespunzătoare a căilor de evacuare şi menţinerea acestora în permanenţă practicabile, dispunerea cabinelor de vot fără blocarea accesului la instalaţiile de hidranţi interiori sau alte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor şi sistemelor de apărare împotriva incendiilor (instalaţii de iluminat de siguranţă, de semnalizare, de stingere a incendiilor etc.).

Conducerea instituţiei a dispus suplimentarea efectivelor care să asigure măsurile de protecţie, precum şi de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe parcursul procesului electoral.