Președintele Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie: ”Dacă trecem de Viitorul, înseamnă că avem forța să ne batem pentru trofeu”
Poli Iași și Viitorul Constanța se vor întâlni de două ori în mai puțin de o lună pe stadionul din Copou. Fosta campioană a Ligii I va descinde mai întâi la Iași pe 5 octombrie, în campionat, în cadrul etapei a 11-a, urmând să revină pe ”Emil Alexandrescu” la sfârșitul lunii, pentru duelul din optimile Cupei României.
Președintele executiv al Iașiului, Adrian Ambrosie, se bucură că echipa sa va juca meciul din optimi pe teren propriu și spune că acest duel cu fosta campioană a Ligii I ar putea deschide drumul Politehnicii către o finală.
”A fost o tragere la sorți pe placul nostru, pentru că ne-am dorit în primul rând să jucăm pe teren propriu. Nu a fost să fie FCSB, așa cum spuneam ieri, dar mă bucur că vom întâlni un adversar puternic din Liga I, cum este Viitorul, fosta campioană a României. Un alt avantaj este faptul că vom juca două meciuri în Copou în aceeși lună cu echipa lui Gică Hagi. Pe 5 octombrie vom juca în campionat, la Iași, după care ne vom întâlni în Cupa României, la sfârșitul lunii. Astfel, vom ști cum să abordăm al doilea meci. Se vor întâlni două echipe care joacă fotbal, care își doresc să câștige trofeul și cu siguranță spectatorii care vor veni la meci vor avea parte de un meci spectaculos. Dacă vom trece de Viitorul, înseamnă că avem forța să ne batem pentru trofeu. Dacă eliminăm Viitorul, putem ajunge în finală”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
(Narcis POHOAȚĂ)