Taifunul Mangkhut a făcut zeci de victime în Filipine şi China
Cel puţin 65 de persoane au decedat în Filipine, iar alte patru şi-au pierdut viaţa în China, din cauza taifunului Mangkhut, a cărui intensitate a scăzut luni până la nivelul unei furtuni tropicale, informează The Associated Press şi BBC News.
În Filipine, în oraşul Itogon, 33 de persoane au decedat, iar alte cel puţin 29 sunt date dispărute după ce o alunecare de teren a îngropat o baracă veche, transformată în capelă, în care zeci de minieri şi familiile lor s-au refugiat când taifunul a lovit zona.
Operaţiunile de căutare şi salvare continuă, însă există temeri că bilanţul victimelor ar putea depăşi 100 de morţi, a declarat Victorio Palangdan, primarul din Itogon.
Vântul puternic şi ploaia torenţială au distrus acoperişuri, au doborât copaci şi stâlpi de electricitate, astfel că peste 4 milioane de persoane din nordul Filipinelor au rămas fără alimentare cu energie electrică, scrie Mediafax.
Taifunul Mangkhut, care sâmbătă genera rafale de vânt cu viteze de până la 285 km/h, ar putea fi una dintre cele mai puternice furtuni din anul 2018.
Taifunul a trecut la aproximativ 100 de kilometri sud de Hong Kong, însă efectele furtunii s-au simţit puternic şi în oraş, unele zone fiind inundate de apele mării, geamurile mai multor clădiri s-au spart şi mulţi copaci au fost culcaţi la pământ, iar aproximativ 200 de persoane au fost rănite, informează postul BBC News.
Autorităţile din Hong Kong au sfătuit locuitorii să rămână în case pentru a evita să fie loviţi de obiecte zburate de vânt. Aici s-au înregistrat rafale de vânt cu viteze de până la 117 km/h, astfel că peste 800 de zboruri de la aeroportul Hong Kong au fost anulate, afectând peste 100.000 de pasageri.
Peste 2,3 milioane de persoane au fost evacuate din şapte oraşe din provincia chineză Guangdong, iar cazinourile din Macao au fost închise pentru prima dată în istorie.
Patru persoane au decedat în Guangdong în urma căderii unor copaci sau după ce au fost loviţi de obiecte zburate de vântul puternic.
Guangdong este cea mai populată provincie din China, cu o populaţie de peste 100 de milioane de oameni.
În strâmtoarea Taiwan au fost înregistrate valuri de până la 7,3 metri. Postul de televiziune CGTN a difuzat înregistrări cu străzi şi clădiri inundate de apele mării în oraşul Shenzhen, inclusiv un hotel aflat pe ţărm.
Furtuna continuă să afecteze provinciile Guangdong, Guangxi şi Hainan din sudul Chinei, meteorologii estimând că precipitaţiile abundente şi vântul puternic vor afecta sudul Chinei şi marţi.