Tezaur descoperit in timpul lucrarilor de reabilitare la Mânăstirea Frumoasa
Primarul Mihai Chirica a declarat în cadrul unei conferințe de presă că au fost descoperite 14 monede de aur care se aflau îngropate pe locul vechiului cimitir al mânăstirii. E vorba de monede din secolul XVI.
„Vom face demersuri să rămînă la Muzeul Municipal pentru ca ieșenii să se bucure de această descoperire „, a declarat primarul Mihai Chirica.
Mânăstirea Frumoasa a intrat în proces de realibilitare în urmă cu 4 luni.
„În cadrul cercetărilor arheologice preventive realizate la restaurarea ansamblului mînăstirii Frumoasa din Iași, monument istoric de importanță natională, în data de 7 august a fost descoperit într-un mormânt parțial deranjat un tezaur compus din 14 monede din aur. Acestea sunt bătute între anii 1516-1591 în ateliere din Austria, Prusia, Olanda, Ungaria, Transilvania, având o greutate totală de 50 de grame de aur„, a declarat arheologul Madalin Cornel Valeanu, responsabilul științific de șantier.
Ansamblul monahal este un monument istoric datat din secolul XVI. Proiectul de reabilitare si valorificare a potentialului turistic si cultural al ansamblului manastirii Frumoasa din Iasi este finantat prin fonduri europene nerambursabile in valoare de peste 21 milioane de lei. Sursa.Agerpres