Thriller la Ciortești. Dascăl reținut pentru că și-a omorât soția
Crima care a zguduit Ciorteștiul. Povestea începe pe 18 august, zi în care dascălul din Ciortești a sunat la politie si i-a zis ca a murit sotia. Cercetările au arătat însă altceva. Redăm comunicatul procurorilor
La data de 20 august 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului P. E. din com. Ciorteşti, jud. Iaşi cu privire la comiterea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin 1 lit. h şi art. 199 alin. 1 Cod penal. Din probatoriul administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că în seara de 17 august 2018, după ce ar fi lovit victima, soţia sa, cu o bâtă, inculpatul ar fi stropit-o cu benzină, după care i-ar fi dat foc, iar mai târziu ar fi târât-o în casă, unde a lăsat-o până a doua zi, când ar fi exercitat alte acte de violenţă asupra ei, toate leziunile conducând în scurt timp la decesul victimei.Tribunalul Iaşi a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.