„Traseul Memoriei” – O nouă placă comemorativă, la Spitalul Militar
Potrivit unui comunicat de presă al municipalității loi, 15 octombrie 2018, de Ziua Armatei Române, de la ora 12.00, va avea loc festivitatea de dezvelire a unei plăci comemorative amplasate la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Iași.
Placa va conține următorul text: „În timpul Primului Război Mondial, Palatul Liceului Militar din Iași a găzduit Statul Major al Armatei Române, aflat sub conducerea Generalului Constantin Prezan. Într-o clădire din incintă, Casa «C. Sturdza», astăzi dispărută, a funcționat Statul Major al Misiunii Militare Franceze, condusă de Generalul Henri M. Berthelot. / Iași, Capitala Renașterii Naționale / Centenar 1918 – 2018” (plus traducerea în franceză).Manifestarea este inclusă în proiectul „Traseul Memoriei” care își propune, printre altele, realizarea unui traseu turistico-istoric de punere în valoare a clădirilor monument istoric din Iași în care au funcționat instituțiile Statului Român și principalele misiuni diplomatice din perioada 1916-1918. De asemenea, proiectul își propune promovarea în rândul tinerei generații a monumentelor închinate eroilor români și străini din perioada Primului Război Mondial.Pe 30 mai, Primăria Municipiului Iași a primit suma de 436.000 lei de la Guvernul României – Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru implementarea proiectului „Traseul Memoriei”.