Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Avem încă două românce pe tabloul principal la BCR Iași Open. Rezultatele complete de luni

  • august 01, 2022
  • Narcis Pohoata

Cristina Dinu și Ilona Georgiana Ghioroaie au acces, luni, pe tabloul principal la BCR Iași Open după ce au obținut câte două victorii în calificări.

Cristina Dinu a trecut în cursul dimineții de Camelia Hristea cu scorul de 6-2, 6-0, iar spre seară, în meciul decisiv pentru accederea pe tablou a învins-o pe Lavinia Tănăsie, 6-3, 6-4.

La rândul său, Ilona Georgiana Ghioroaie a învins-o în primul tur pe ieșeanca Ilinca Amariei, 6-0, 6-2, iar în turul 2 a trecut de Jing Jing Lu (China), 6-2, 7-6 (3).

La rândul lor, japoneza Yuki Naito și rusoaica Darya Astakhova au câștigat ambele meciuri din calificări și au urcat pe tabloul principal.

Tot luni s-au disputat și primele două meciuri de pe tabloul principal de simplu. Olga Danilovic, din Serbia, favorită 4, a trecut în trei seturi de iberica Andrea Lazaro Garcia, 7-6 (1), 4-6, 6-3, în timp ce jucătoarea germană Nastasja Schunk a învins-o pe croata Antonia Ruzic, 6-3, 6-4.

Luni seară, înainte de meciul cu iberica Rebeka Masarova, brazilianca Laura Pigossi (favorită 5) a fost nevoită să se retragă, din cauza unei accidentări la mână.

Și pe tabloul de dublu s-a disputat un prim meci, perechea maghiară Reka Luca Jani/Pana Udvardy (Nr. 4) reușind calificarea în sferturile de finală după un categoric 6-0, 6-1 cu cuplul român Daria Munteanu/Catrinel Onciulescu.

 

Rezultatele complete ale zilei de luni la BCR Iași Open:

Calificări / turul 1

Darya Astakhova (Rusia, Nr. 2) – Ștefana Lazăr (România) 6-1, 6-1

Elena Teodora Cadar (România, Nr. 7) – Beatrice Gumulya (Indonezia) 6-3, 5-7, 6-4

Cristina Dinu (România, Nr. 3) – Camelia Hristea (România) 6-2, 6-0

Ioana Georgiana Ghioroaie (România, Nr. 4) – Ilinca Amariei (România) 6-0, 6-2

Lavinia Tănăsie (România) – Andreea Roșca (România, Nr. 5) 6-2, 4-6, 6-1

Jing Jing Lu (China) – Miriam Bulgaru (România, Nr. 8) 6-7 (5), 7-5, 5-7

 

Calificări / turul 2

Yuki Naito (Japonia, Nr. 1) – Elena Teodora Cadar (România, Nr. 7) 6-4, 6-2

Cristina Dinu (România, Nr. 3) – Lavinia Tănăsie (România) 6-3, 6-4

Darya Astakhova (Rusia) – Olivia Tjandramulia (Australia) 6-2, 6-4

Ioana Georgiana Ghioroaie (România, Nr. 4) – Jing Jing Lu (China) 6-2, 7-6 (3)

 

Tabloul principal simplu (turul I)

Olga Danilovic (Serbia, Nr. 4) – Andrea Lazaro Garcia (Spania) 7-6 (1), 4-6, 6-3

Nastasja Schunk (Germania) – Antonia Ruzic (Croația) 6-3, 6-4

 

Tabloul principal dublu (optimi)

Reka Luca Jani/Pana Udvardy (Ungaria/Ungaria, Nr. 4) – Daria Munteanu/Catrinel Onciulescu (România/România) 6-0, 6-1

(Narcis POHOAȚĂ)

Foto: Cristina Huțu, BCR Iași Open