De ce să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat? Interviu cu Aurora Liiceanu

În colecția de autor a Editurii Polirom, Radio HIT vă recomandă volumul Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat. Povestea celei mai bune prietene a autoarei, Eleni, este prezentată cu dragoste, dar cu ochiul rece al psihologului. Ce căutăm în iubirile noastre, de ce ne umilim uneori sau preferăm să rămânem singure? Care este complicitatea unei femei care se iubește cu un bărbat însurat? De ce uneori bărbații preferă să înoate în apa iubirii tale doar până la genunchi și nu înoată în larg. Cât de liber trebuie să fie sau vrea să fie un bărbat? Găsim răspunsurile în volumul Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat?

Aurora Liiceanu a acordat un interviu jurnalistului Violeta Cincu, Radio HIT.

O întrebare banală, dar de unde ideea acestui volum Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat?

Aurora Liiceanu: Ideea este că pe cât mă uit mai mult la problema vieții relaționale a unui individ îmi dau seama cât de diferite sunt relațiile, cât de diferite sunt percepute ele de către cei care sunt implicați în aceste relații. Și, până la urmă, gândindu-mă mai mult mi-am dat seama că cei doi poli importanți ai unei relații, durata, intensitatea emoțională, implicația, investiția afectivă, sunt cei care pot să explice dacă o relație este fericită sau eșuată. Este greu să spui că o relație este eșuată pentru că durează foarte mult. Lumea, în general, ține cont de aspectul temporal, al longevității unei relații și poate mai puțin se referă la implicația și la investiția afectivă, la emoția care continuă să existe între parteneri.

„Până când moartea ne va despărți”… un sfârșit doar în povești?

Aurora Liiceanu: Până la urmă este ca în Romeo și Julieta. Un mit care reprezintă absolutul, dar în realitate are forme diferite de a fi înțeles și trăit. Mai ales în ultima vreme, relațiile suferă foarte multe schimbări, oamenii sunt foarte flexibili din acest punct de vedere. Ceea ce înainte era casă de piatră aș spune că e doar o casă de paiantă.

Eleni este personajul principal al volumului Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat. A fost prietena dumneavoastră. Și al doilea personaj principal, Tina, vă este prietenă. Cât de greu a fost să scrieți despre Eleni?

Aurora Liiceanu: Într-un fel mi-a fost ușor. Am mai scris despre ea. Totdeauna am avut senzația că atunci când ții la cineva și relația este foarte bună trebuie să îl iei cum este și să îl înțelegi. Nu să încerci să îl schimbi. Să accepți diferența care există. Ar fi fost mai complicat dacă ea era în viață. Dar cum ea nu mai există, îmi dă o oarecare libertate de a mă mișca în spațiu. Nu mă gândesc la faptul că dacă ea ar fi citit ar fi fost nemulțumită. Relația între mine și ea era de așa natură încât orice lucru era de înțeles. Trăiam în ideea de diferență acceptată.

Eleni, o femeie cu o carieră extraordinară de medic, o femeie frumoasă, de o generozitate infinită. Așa o descrieți. Ce a căutat în multele relații?

Aurora Liiceanu: Ea căuta un soi de reciprocitate care nu există. A fost foarte marcată de tinerețe, de copilărie, de această umilință pe care unii copii o trăiesc în copilărie și care foarte greu dispare. Dacă ea a reușit extraordinar în carieră, emoțional nu a făcut față. Nu avea curajul. Am oferit în carte un citat. Ca să poți să încerci ceva nou nu trebuie să te întorci cu privirea pe malul pe care l-ai părăsit! Ea nu a părăsit niciodată malul copilăriei.

Eleni e povestea multor femei de carieră, de succes. Scrieți în volumul Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat că intra în relație cu bărbați care nu o respectau. De ce nu îi refuza? De ce nu avea demnitate? De ce mândria profesională nu dobora umilința din viața personală?

Aurora Liiceanu: M-am gândit și eu la acest aspect. Faptul că a ajuns pe culmi nebănuit de înalte ale meseriei, datorită acelui sentiment de umilință din copilărie i se părea că nu i se cuvine, că nu e meritul ei, că nu este cucerirea ei. Din acest sentiment ea cobora în lumea în care oamenii nu ajunseseră la nivelul ei și se simțea acolo mult mai familiară. Copilăria creează o bază de familiaritate extrem puternică, de care nu suntem conștienți!

Toți bărbații ei veneau din provincii sărace. E un tipar sau nu a văzut Eleni bărbații care erau pe aceeași treaptă cu ea?

Aurora Liiceanu: Am mai discutat cu unele femei de carieră de astăzi. Constat că aceste femei au alte pretenții și așteptări de la bărbați. Bărbații nu le bifează în mintea lor și atunci preferă să rămână singure sau nefericite. Eleni nu și-a dorit foarte mult să îi schimbe pe acești bărbați. În compania lor ea uita că este cea care câștigase acest pact cu cariera și devenea ca în copilărie, o femeie umilă și supusă.

Eleni! O doctoriță care spăla toaleta unui grec fără studii.

Aurora Liiceanu: Asta este o problemă și care a fost și în Rusia după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Sau după Primul Război Mondial cu cele peste două milioane de femei care au rămas nemăritate. Ideea este: dacă iei orice bărbat ca să ai un bărbat lângă tine, că așa este modelul, sau respingi și trăiești singură sau ai pretenții care nu sunt îndeplinite de niciun bărbat. În Germania s-a spus, după al Doilea Război Mondial, că multe femei trăiseră cu sindromul prințului pe cal alb, aveau o imagine idealizată despre bărbat și pe acela îl așteptau. După război, bărbații au venit mutilați. Unii nu au venit deloc. Ele s-au confruntat cu această problemă extraordinară. Trăim în fantasme și nu cădem în realitate așa cum trebuie. Acest lucru contează foarte mult. Ce idealizare ai? Ce imagine ai? Așa cum se spune și despre crescutul copiilor. Părinții vor copilul din capul lor, nu vor copilul real. Acest lucru, de a trece la fantasmă la realitate, este foarte dificil de făcut.

Al doilea personaj al cărții, Tina. O doctoriță de succes care are o relație cu un bărbat însurat, mai vârstnic. La început spune că visul ei era de a-l divorța. Când bărbatul devine liber prin moartea soției, acel bărbat nu a mai fost dorit!

Aurora Liiceanu: A fost o așteptare îndelungată, dar pe de altă parte, în lungile conversații cu ea, ea recunoaște că a fost complice. Recunoaște că nu a fost în stare să rupă relația și să înceapă ceva nou. Pentru că noutatea este dificil de acceptat. Ceea ce este nou pentru om este atractiv, dar pe de altă parte, este ceva care te sperie. Pentru că e necunoscut. Or, ea recunoaște că nu a avut curajul să o rupă cu acest bărbat. Și cum viața este plină de compromisuri, de complicități, și în momentul de față relația este la fel de statică. Singura diferență este că nu a acceptat ca după moartea soției lui ei să formeze un alt tip de cuplu. Se obișnuise deja cu o formă de distanță între ea și bărbatul respectiv. El nu dispărea din viața ei, dar nici nu a reușit ca să-l introducă în viața ei cotidiană.

Cine pe cine a folosit în relația cotidiană?

Aurora Liiceanu: Cred că fiecare s-a folosit unul pe altul. El s-a folosit de ea pentru că ea a acceptat și a stat într-un fel în relație, fără să-l oblige să spună ori divorțezi, ori de mâine nu ne mai vedem. Nu a fost în stare să facă asta. Iar ea în același timp a fost complice cu el și l-a folosit în sensul că mai bine ceva puțin decât nimic.

Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat este un sfat…

Aurora Liiceanu: Este adevărat, pentru că există și literatură în care se spune că unele femei, dintr-o iubire foarte mare cu un bărbat însurat, au avut puterea să se despartă spunând că eu vreau un bărbat întreg, nu un bărbat pe jumătate, împărțit cu altcineva. Aici, într-un fel ne poate da răspunsul de ce unii pot și alții nu pot. E adevărat însă că un bărbat însurat, cu acele cârlige de care am scris, este foarte greu să se despartă total. În general, ei intră în relații, dar până la genunchi în apă, nu înoată în relația aceea. Nu au curajul să o facă. Mai sunt și bărbați care trăiesc în doi timp și iau relația complet de la capăt, rupând-o. Cum e Petre Roman, spre exemplu. Dar sunt și alții. Dar sunt o droaie care nu pot să facă pasul acesta, iar femeile acceptă. Explicația lor este că acasă nu are o atmosferă, că este de fapt o relație străină, că ei sunt colocatari. Aș fi vrut să spun că eu nu pledez pentru divorț și despărțire și să de ducă la iubită și să-și părăsească nevasta. Nu la asta m-am referit. Ci la faptul că o relație trebuie să fie curată, un bărbat trebuie să fie liber, liber total dacă vrea să intre într-o relație. Or, această libertate nu există când sunt acele cârlige despre care am vorbit.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020) și Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020).

„Nu aș dori să se creadă că relațiile eșuate sunt o nenorocire, că trebuie să te ferești să trăiești asemenea experiențe. Avem, în cursul vieții, întâmplări rele, experiențe rele, trădări, adesea chiar din partea unor oameni apropiați nouă, calomnii, dezamăgiri, accidente nefericite, minciuni, intrigi, înșelări, invidii. Toate acestea formează un tezaur al răului care are un mare impact asupra vieții noastre. Nu putem uita ce ni s‑a întâmplat ca experiență negativă. Are vreun rol acest tezaur al răului? Da, spun psihologii, ne face să ne ferim de răul cu care ne‑am putea confrunta, deci are și o latură pozitivă. Nelăsându‑ne să uităm ceea ce ne‑a provocat nefericire, suferință, ne avertizează să evităm în viitor ceva ce este rău pentru noi. Ne face să fim mai prudenți, mai conștienți de adversitățile vieții și ne dă o lecție de supraviețuire.” (Aurora Liiceanu)

Eleni și Tina provin din medii foarte diferite, însă au multe în comun: amândouă sînt grecoaice, amândouă urmează medicina în România, apoi se repatriază. Amândouă sunt prietenele Aurorei Liiceanu și amândouă încep la un moment dat relații cu bărbați căsătoriți. Dacă Eleni se desparte de iubitul ei însurat – fără să-și poată depăși în plan personal condiția socială originară și alegându-și mereu parteneri cu un statut modest –, Tina rămâne ani la rând alături de al ei. Poveștile celor două femei sunt completate de o alta al cărei protagonist este un bărbat: Charles Lindbergh, celebrul pilot american idolatrizat de toată lumea în timpul vieții sale, despre care după decenii s-a aflat că, în paralel cu familia oficială din Statele Unite, a avut trei familii neoficiale în Germania. Analizând dinamica tuturor acestor relații și a altora, Aurora Liiceanu încearcă să înțeleagă ce anume îi determină pe unii să se angajeze în legături care implică duplicitate și compromis și ce consecințe pot avea asemenea legături asupra psihicului și a vieții noastre.