În jur de 2.000 de ieșeni au semnat o petiție pentru salvarea Parcului Copou
Conform municipalității „scenariul ales de către specialiștii peisagiști propune păstrarea identităţii de tip „grădină scenă” inspirată după modelul baroc și care, împreună cu modelul peisagist englez, creează o imagine idilică a unui cadru natural integrat în ţesutul urban”.
„Înțelegem că este necesară modernizarea parcului Copou, însă nu dorim să ajungem în situația în care, vom avea un parc în stil britanic cu un gazon întins și 2-3 copaci pe ici pe colo. Pentru noi, nu asta este esența Parcului Copou. Dorința noastră, nu este de a avea un parc care „arata bine” ci unul în care să simțim că avem totuși o mică oază de aer curat în acest mediu extrem de poluat. Dorim protejarea biodiversității specifice parcului Copou, care este recunoscut în primul și în primul rând pentru teii acestuia, nu pentru copaci ornamentali care nu sunt specifici zonei”, a menționat inițiatorul petitiei.