Kelemen Hunor spune că nu poate fi realizată o coaliţie de guvernare fără compromis
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, spune că nu poate fi realizată o coaliţie de guvernare fără compromis şi că nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL. Totuși, dacă refacerea vechii coaliţii nu se va putea realiza, acesta afirmă că nu rămâne altceva decât varianta cu PSD , care va cere totodată și poziţia de prim-ministru.
,,Dacă colegii de la PNL au schimbat decizia în Biroul lor Naţional şi au zis că da, sunt deschişi după decizia precedentă, atunci şi USR trebuie să facă o concesie, un compromis. Fără compromis nu se poate. De aceea, eu cred că în momentul în care fiecare mai lasă un pic din aroganţă, din supărare, din orgoliile personale, atunci se poate merge înainte şi e loc de compromis. Coaliţie perfectă nu veţi găsi în această ţară, fiindcă nu se poate o coaliţie perfectă. Va fi nevoie de o coaliţie, indiferent care va fi, şi nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL. Pentru noi, prima opţiune e refacerea, resuscitarea coaliţiei din decembrie. Dacă nu merge, e musai să găseşti o formulă de guvernare şi atunci nu rămâne altceva decât să încerci cu PSD”, a transmis Kelemen Hunor.