Lista cu evenimentele organizate la Iași de 1 decembrie
În fiecare an, ziua de 1 Decembrie este marcată la laşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, ceremonialuri militare şi religioase, masa tradiţională, dar şi prin ample acţiuni cultural-artistice care reconstituie atmosfera istorică premergătoare Unirii de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania s-a unit cu Principatele Române.
La ora 9.30, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu va avea loc ceremonia semnării oficiale a documentelor de înfrățire a Municipiului Iași cu municipiile Bălți și Hîncești din Republica Moldova.
Municipiul laşi este strâns legat de oraşele Moldovei lui Ştefan cel Mare prin istoria comună, tradiţii, limbă şi trăire românească. în prezent, ne dorim întărirea acestor legături prin încheierea de parteneriate şi înfrăţiri între oraşele noastre şi iniţierea de schimburi culturale, economice, academice, sportive, turistice.
La ora 10.00 va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric cu participarea Ansamblului „Constantin Arvinte”, artiștilor Ștefan Pintilii, Beatrice Duca și unor tinere talente.
Ora 11.00 va prilejui în Piața Palatului Culturii desfășurarea unui ceremonial militar, depuneri de coroane, serviciu religios, alocuțiuni și paradă militară.
Programul artistic va fi reluat la ora 12.30, fiind urmat de o masă populară.
Seara zilei de 1 Decembrie va fi rezervată tradiționalei Retrageri cu torțe, cu începere de la ora 19.00.