Luna aprilie debutează la Ateneul Național din Iași cu premiera spectacolului „Farsa”
Luna aprilie debutează la Ateneul Național din Iași cu premiera spectacolului „Farsa”, o adaptare după „Patru la un prânz cu pește” de Wolfgang Kohlaase și Rita Zimmer. Dacă e coincidență numele spectacolului cu data premierei, 1 aprilie, ne spune regizoarea spectacolului Erica Moldovan.
Este oarecum aleasă, să zicem, special. Deși nu este o coincidență, este o propunere clară, o intenție, având vedere că este și 1 aprilie și judecând după conținutul spectacolului am hotărât că cel mai bun titlu ar fi „Farsa”, mai ales că el este o adaptare după Patru la un prânz cu pește. Textul a suferit numeroase modificări și adaptări și atunci am considerat că acesta este titlul cel mai potrivit, deoarece personajele își fac tot felul de farse. Și mai mult decât atât, am hotărât ca spectacolul să fie compus nu în totalitate în cheie brechtiană, dar cu elemente brechtine, astfel încât spectacolul se oprește de câteva ori, au loc dialoguri cu publicul pentru a crea efectul acesta de distanțare, de a înțelege că oamenii asistă la un spectacol de teatru și teatrul poate fi tratat ca o farsă în definitiv.
Ce a stat în spatele alegerii acestui text?
Când am descoperit acest text mi-a plăcut ideea principală a textului și faptul că existau partituri actoricești generoase, care puneau actorul în valoare. Textul are un comic de o savoare aparte, un comic nu foarte ușor, nu foarte buff, nu genul comic care pleacă sau cade în derizoriu, și care necesită, de fapt și de drept, implicarea actoricească pentru a conduce firul comic al acțiunii. Deasemenea, este o comedie neagră, o comedie polițistă, deci solicită foarte mult atenția spectatorului și cred că asta m-a atras la acest text.
Spectacolul este o adaptare contemporană a piesei din 1968 sau ați rămas fideli în oglindirea acelei perioade?
Jucăm la două capete, și nu din nesiguranță, ci jucăm la două capete pentru a crea această punte de legătură cu publicul. Costumele, decorurile și textul reflectă secolul XIX, 1870 ceva, deși a fost scris în 1968, și atunci am rămas în cheie aceea. Dar, cu toate acestea, spuneam la un moment dat de o cheie brechtiană, inserturile de dialog cu publicul, momentele de ruptură, sunt făcute în contemporaneitate. Adică, dintr-o dată, personajul de secolul al XIX-lea se dezbracă de personaj și rămâne actorul Constantin Pușcașu, care vorbește cu publicul. Atunci când intrăm în mirajul poveștii, ceea ce înseamnă teatrul, s-a sunat gongul, s-a început spectacolul, ducem spectatorul în secolul al XIX-lea, după care sună iar gong-ul, îl trezim în 2025.
Spectacolul are și un element care implică publicul, îndeosebi la finalul spectacolului. La ce ar trebui să ne așteptăm? Dacă puteți să ne oferiți un mic spoiler.
Da, și chiar nu mă deranjează, cred că e interesant, pentru că, în definitiv, noi nu oferim toată informația. Deci, ineditul acestui spectacol constă în faptul că eu i-am gândit patru variante de final. În textul original există o singură variantă, doar că, pe măsură ce parcurgeam acest text, în mine se trezeau tot felul de piste posibile. “Oare cum se va termina? Oare se va termina așa?” Și în timp ce citeam, analizam textul în diferite variante și oricare dintre ele era valabilă. Și atunci mi-a venit ideea să creez patru variante posibile de final și să angajăm publicul.
Astfel, va fi ales cineva din public, oricine va dori, și doar va trage de o roată și ce va pica în seara aceea, aceea se va juca. Nici actorii nu știu până la momentul respectiv, nici publicul nu știe. Asta va fi antrenant distractiv, interactiv și probabil inedit. Și mi s-a părut foarte bun exercițiu pentru actori, pentru că îi ține conectați, îi ține prezent, inclusiv pentru public. Mi-am dat seama că publicului îi place să devină părtaș, să surprindă din bucătăria actorilor și le place angajarea asta pe care noi o solicităm.
La noi, în ogradă noastră de data aceasta, noi vom solicita publicul și vom menține activ ca parte public, să înțeleagă funcția lor de public, de audientă la un spectacol și nu la o poveste de viată.
Alături de noi a fost regizoarea spectacolului Farsa, Erica Moldovană. Libretul de Cultură a ajuns la final. Pe data viitoare.