Primarul Iașului:Fiecare apartament construit se va intabula într-o carte funciară comună cu locul de parcare aferent

Primarul municipiului Iași a emis săptămâna trecută o dispoziție care aduce noi reglementări pentru dezvoltatorii imobiliari.
Principalele declarații ale edilului șef
Am emis săptămâna trecută o dispoziție pentru cei care vor să investească în Iași,să știe clar condițiile de autorizare. Primul punct se referă la faptul că, în conformitate cu legea cadastrului, fiecare apartament construit se va intabula într-o carte funciară comună cu locul de parcare aferent. Am făcut o explicitare mai clară pentru că locul de parcare este altă funcțiune decât apartamentul, au alte cote de TVA. A doua prevedere se referă la faptul că în conținutul certificatul de urbanism să se precizeze clar că vom urmări respectarea condițiilor de construire impuse de Legea Locuinței în ceea ce privește suprafețele minimale și suprafețele minimale totale. Am constatat oarecum ieșiri din cadrul reglementat care nu este foarte clar. Se respectau suprafețele minimale de locuire dar suprafața minimală totală era asimilată cu celelalte dependințe sau nu. Suprafața minimală totală se referă doar la suprafața locativă. De când ai intrat de la ușa de apartament spre interior de acolo începe măsurarea suprafeței minimale totale