Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Românca Georgiana Pascu a fost premiată de Prima Doamnă Melania Trump în cadrul unei ceremonii

  • aprilie 03, 2025
  • Diana Nechita

Românca Georgiana Pascu a fost premiată de Prima Doamnă Melania Trump în cadrul unei ceremonii, alături de alte șapte femei, pentru activitatea lor de luptă împotriva nedreptății.

Georgiana Pascu s-a remarcat drept o apărătoare a copiilor şi adulţilor instituţionalizaţi cu dizabilităţi, au remarcat oficialii Casei Albe.

Prima Doamnă s-a declarat inspirată de „femeile care iau cu hotărâre cuvântul în numele dreptăţii, chiar dacă vocile le tremură” şi de „femeile care se simt motivate să vorbească în numele comunităţii lor atunci când alţii rămân indiferenţi”.

„Georgiana este câinele de pază care apără demnitatea românilor ale căror voci nu pot fi auzite”, a spus Melania Trump. „Ea intră fără teamă în unităţi desemnate ca centre de îngrijire pentru a salva persoane cu dizabilităţi care sunt ţinute captive, a adăugat Prima Doamnă. Georgiana Pascu „apare de obicei neanunţată şi descoperă inimaginabilul: adulţi şi copii neajutoraţi legaţi, sedaţi, înfometaţi şi, în cazuri extreme, pe moarte”, a adăugat ea.