Vlad Gheorghe, DREPT: „N-ai nevoie de un șmecher la partid care să spună ce e bine pentru alegătorii tăi!”

Vlad Gheorghe. 39 de ani, de profesie jurist, specializat în Drept administrativ fiscal. A fost inclus de Publicația Politico într-un top al celor mai populari politicieni în rândul tinerilor din generația Z. Candidează acum la Parlament. Platforma DREPT.
Pe buletinul de vot, pe mine personal, mă găsesc alegătorii la Camera Deputaților, la București, la Iași o găsesc pe colega mea, Cosette Chichirău. Dar oricine votează pentru Cosette sau oricine votează pentru mine, trebuie să știe că oriunde se află în țară sau în diaspora, până la urmă, votul respectiv se pune pentru amândoi, pentru că, la sfârșit, voturile se pun împreună la ceea ce se numește redistribuire.
Ați plecat din USR. Cât de mult credeți că a fost dezamăgit electoratul? Electoratul care a crezut în lupta antisistem!
Din păcate, dezamăgirea este mare și dezamăgirea este cuvântul cheie. Cred că electoratul este la fel de dezamăgit ca și noi cei care am fondat partidul. Eu sunt fondator la USB și apoi USR. Electoratul cred că e la fel de dezamăgit ca și noi cei care am spus că trebuie să oprim lucrurile aici pentru că lucrurile au deraiat. Eu am crezut și cred foarte tare în inițiativa Fără penali. Ori eu nu pot să accept ceea ce face USR-ul acum să aibă penali în locuri elegibile, deci în funcțiile publice. Motiv pentru care drumurile noastre s-au separat. Dar nu numai drumurile mele de ale USR-ului ci și ale multor alți foști colegi cu care am pornit la drum cu niște valori.
Credeți că oamenii încep să aibă încredere în acel candidat independent?
În mod normal trebuie să fii independent în gândire. Noi suntem în Drept… în fapt suntem o platformă de independenți, suntem o alianță de independenți. Pentru că astăzi legal, independenții nu au voie să se alieze iar asta este o anomalie totală așa că noi trebuie să ne aliem formal într-un partid.
Dar noi suntem independenți, suntem foști candidați independenți la locale, cazul meu la Europarlamentare, și credem că gândirea asta independentă îți face bine. Pentru că n-ai nevoie de un șef de partid, de un șmecher la partid care să spună ce e bine pentru tine și pentru alegătorii tăi. Tu răspunzi în fața alegătorilor și deci asta este un gen de gândire independentă pe care noi vrem să-l ducem în Parlamentul României.
Care este platforma, contractul pe care îl oferiți dumneavoastră de la DREPT românilor?
Noi ne descriem ca un partid de centru-centru și tot timpul oamenii zâmbesc. Fie zâmbesc, fie ne întreabă ce înseamnă centru-centru, că oricum de partidul de centru nu prea se mai aude prin România. De partidul de centru-centru nici atât. Noi suntem mai mulți oameni cu gândiri diferite, pe care ne unește crezul acesta că e nevoie neapărat de oameni în principal competenți și, bineînțeles, 100% integri în a reprezenta cetățenii în Parlamentul României și în instituțiile românești.
Pentru că, indiferent că tu vrei taxare progresivă sau vrei cotă unică de impozitare sau că ești mai mult spre drepturile minorităților lucrul de care avem cu toții nevoie este acesta, că ai nevoie de oameni 100% integri și cât mai competenți în a gestiona banul public și direcția în care merge țara noastră.
Practic, ce veți oferi românilor în momentul în care veți câștiga?
Să vă vorbesc despre inițiativa cea mai dragă mie, cea pe care am promovat-o și din Parlamentul European și a pornit ca o inițiativă cetățenească europeană, adică s-au strâns semnături la nivel european pentru această idee, respectiv confiscarea averilor nejustificate. Pentru că noi avem o problemă uriașă cu corupția în România și vedem că, în același timp, corupții s-au adaptat foarte tare, nu se mai sperie atât de tare de procesele penale, nu se mai sperie atât de tare de făcut pușcărie, au chiar oamenii interpuși.
Lasă, stă doi ani, iese și rămâne cu averea.
Și, din păcate, de multe ori nici măcar nu stă doi ani sau găsește pe cineva care să semneze în locul lui și să rezolve problema. Noi trebuie să ne uităm la bani, pentru că nu e ceva ce inventăm noi acum. Vedem din America, din Italia anilor 90 și când s-a combătut mafia, tot la bani s-a uitat, pentru că este acea vorbă follow the money. Și atunci avem nevoie să facem și noi să urmărim firul banilor și să le confiscăm nu numai primul milion pe care l-au făcut, dar toate milioanele pe care le-au făcut după acel prim milion bazate pe bani negri. Pentru că avem nevoie de autostrăzi, avem nevoie de spitale, avem nevoie de școli, avem ce să facem cu banii ăia. Și este și un exemplu foarte important pentru ceilalți care vor să facă precum au făcut ei. Nu faceți asta că vă lăsăm și fără bani și vă trimitem și la pușcărie.
Și credeți că o să voteze Parlamentul o astfel de lege în condițiile în care fiecare simte, cum spunea Iliescu, sula în coastă?
Eu am experiența de când ne-am luptat la OUG13 și după OUG13 să-l oprim pe Dragnea și toată lumea ne spunea dar cum o să reușiți voi să-l opriți pe Dragnea că voi aveți foarte puțin în Parlament, mai puțin de 10%? Și tot timpul am zis, se poate dacă lupți suficient de tare și uite că până la urmă nu mai este nici Dragnea, într-adevăr sunt urmașii lui Dragnea, ca să zic așa, dar acea bătălie pot să spun că am câștigat-o și sunt sigur că o câștigăm și acum. Nu trebuie să ai 51% și asta este încă un lucru pe care l-am învățat în Parlamentul European. Majoritățile se fac de la vot la vot și sunt sigur că o să avem sprijinul popular alături.
Este foarte, foarte important ce spune strada, ce spun cetățenii și chiar dacă ceilalți nu sunt inițial de acord cu ideea respectivă, dacă e suficientă presiune, se va face, asta vă garantez.
Ce vor tinerii din generația Z de la politicieni? Ce mesaje primiți?
Primesc niște mesaje foarte diverse. Tinerii sunt extrem de diversi, sunt extrem de atenți.
Sunt mult mai atenți decât eram noi, să zicem, la vârsta lor și au nevoi mult mai elevate, aș putea să spun. Ei se gândesc mai mult la idei, la respectarea drepturilor, drepturi civile. Sunt interesați în același timp și de egalitate la locul de muncă, adică salarizare echitabilă, lucruri de genul acesta.
Lucruri la care poate noi nu ne gândeam când eram de vârsta lor și să vă mai zic un lucru, tinerii sunt foarte informați. Astăzi, probabil pentru că sunt bombardați de atâtea informații de pe rețelele de socializare și am observat că videoclipurile mele pe care le fac pe TikTok, ați menționat la început TikTok, cele mai vizualizate clipuri, să știți că sunt cele informative. Deci nevoia de informații și consumul de informații de către tineri este foarte mare.
În același timp, dacă nimeresc peste un influencer care ține să manipuleze și să dezinformeze, să promoveze fake news-uri, sunt pregătiți ei să discearnă?
Ei sunt pregătiți să discearnă, dar trebuie să le dăm întotdeauna și cealaltă variantă. Indiferent că ești tânăr, indiferent că ești mai puțin tânăr, dacă ți se propune o singură variantă a unei povești, a unei idei, nu prea ai ce să discerni pentru că n-ai cu ce. De aceea trebuie să ne facem și noi treaba și să nu le cerem doar lor să discearnă, ci să le dăm varianta alternativă. Să le spunem hei, uite, asta este informația, știu că tu te-ai uitat la asta sau ai auzit asta, dar stai să spun și varianta asta și te rog, gândește-te la ea.
Și dacă le dai informația asta, tinerii fără îndoială se vor gândi și vor avea din ce să aleagă. Asta e important, să le dai din ce să aleagă.
Constatăm la nivel național iarăși o stare de dezamăgire a populației, care nu știe pe cine să voteze la prezidențiale, pentru că după coabitarea PSD-PNL a început lupta la baionetă, iar electoratul e derutat. Care este mesajul dumneavoastră?
Mesajul nostru esențial este simplu: votează ca să contezi. Dacă votezi, contezi.
Toată lumea trebuie să voteze, trebuie să votăm cât mai mulți, pentru că așa votul nostru este cât mai reprezentativ. Eu zic să luăm modelul vecinilor și fraților noștri din Republica Moldova care am văzut cu toții, au venit în număr record la vot ca să voteze. O dată, direcția țărilor către Uniunea Europeană și, în al doilea rând, pe cine va fi căpitan de corabie în drumul lor către Uniunea Europeană, respectiv pe Maia Sandu. Cred că e un exercițiu de democrație și un exemplu pentru noi și asta ar trebui și noi să facem.
Ar trebui să ieșim la vot cât mai mulți. Ar trebui să înțelegem că deși toată lumea se uită la această discuție despre președinte, pentru că cumva, românii văd președintele ca pe un primar al țării, trebuie să fim conștienți că pe 1 decembrie, votul e mult mai important, pentru că Parlamentul decide cu adevărat direcția în care merge țara noastră. Președintele, pe oricine vrea să pună prim-ministru dacă nu are Parlamentul nu-l va vota și nu se va îndrepta în direcția respectivă țara.
Deci, să ieșim cât mai mulți la vot, să ieșim cât mai mulți la vot pe 1 decembrie, este și ziua noastră națională, deci ar fi foarte frumos să dăm un exemplu de Ziua noastră națională, că ne prezentăm și ne exercităm dreptul la vot și în același timp să nu votăm partide extremiste. Știu că există această tentație, pentru că oamenii într-adevăr au nevoie.
Nu trebuie să-i lăsăm, pentru că s-au întâmplat lucruri extrem de rele. În alte țări unde au existat extremiștii, nici măcar la putere, ci doar în coaliții și nu vrem să facem încă un experiment pe țara noastră și nu vrem în niciun caz să mergem către Putin.
Vedem că Republica Moldova a spus clar că merge către Uniunea Europeană. Noi suntem în Uniunea Europeană, cu atât mai mult nu trebuie să mergem către Putin.
Mă interesează, pentru că ați fost printre cei mai populari politicieni de la Bruxelles, alegerea lui Trump ca președinte a Statelor Unite. Cum credeți că va redesena geopolitica?
Ceea ce știm cu toții despre Trump este că practic nu știm nimic despre el. Este extrem de imprevizibil, asta o zic și de bine și de rău. Adică, câteodată a spus că o să facă niște lucruri ciudate și a făcut niște lucruri mai puțin ciudate, dar și invers.
Deci, cât timp avem poate cel mai puternic om de pe planetă în acest moment, extrem de imprevizibil, pentru toată lumea e o problemă, nu doar pentru noi. Noi avem nevoie acum să-l convingem să susțină în continuare acest front de Est, pentru că aici, în Ucraina, este frontul de Est al valorilor noastre de stat de drept, de respect pentru cetățeni. Dacă ne uităm pe partea cealaltă, la ruși mai departe, vedem că acolo nu există niciun fel de respect pentru statul de drept și pentru cetățeni.
Deci, cea mai mare democrație din lume trebuie, într-adevăr, să susțină acest front de Est și pe noi ne interesează direct chestia asta, pentru că și Republica Moldova are nevoie de această susținere. Vedem cât de mult a investit Putin în a încerca să influențeze alegerile din Republica Moldova și ajutorul dat de Coreea de Nord.
Vedem ajutorul dat de Coreea de Nord, bineînțeles, și vedem banii pe care Putin i-a trimis, sunt dovezi în ceea ce spun, banii pe care Putin i-a trimis în Republica Moldova pentru a încerca să cumpere voturi și oamenii pe care i-a trimis acolo. Trebuie să ne gândim că nu vrem să fim vecini, Doamne ferește, cu rușii, pentru că Putin nu se va opri până când nu va ajunge la granița NATO.
Am să vă întreb ce l-am întrebat și pe Cristian Tudor Popescu atunci când și-a lansat cartea la Iași, și asta pentru că ați pus bazele grupului Uniți pentru Ucraina, o comunitate care a sărit în ajutorul refugiaților. Uneori ne plictisim repede și războiul plictisește dacă e de lungă durată. Cum poate fi menținută atenția? Cum putem să nu considerăm acel război ca o normalitate? Da, e război acolo, dar nu o să fie la noi. Noi suntem safe.
Amândouă sunt valabile, amândoi avem dreptate. Oamenii, și în special românii, se obișnuiesc cu orice, se obișnuiesc și cu binele și cu răul. Este un mecanism de supraviețuire și este normal.
Asta nu înseamnă că românii nu mai înțeleg ce se întâmplă în Ucraina, sunt ferm convins că românii știu foarte bine. Românii știu foarte bine că nu trebuie să câștige Putin, motiv pentru care, de fiecare dată spun oameni buni, înțelegeți că extremistii înseamnă că Putin o să câștige în Ucraina. Ăsta este lucrul de la care trebuie să pornim și exemplul pe care l-am văzut eu cu Uniți pentru Ucraina, cu faptul că românii au sărit în ajutorul femeilor și copiilor, mult înaintea autorităților, asta îmi dă încrederea să spun că românii vor ajuta de fiecare dată când va fi nevoie pentru o cauză nobilă.
Citatul preferat motivațional?
Citatul preferat motivațional nu știu să vă zic exact din cine, dar mergi înainte, înainte, înainte, înainte.
Campaniile electorale îngrașă sau slăbesc?
Pe mine de obicei mă îngrașă, din păcate, pentru că totul devine haos și nu mai pot să mai am grijă la ce mănânc, când mănânc.
Ascultați o anumită melodie atunci când simțiți că aveți o zi cu multe provocări? Care e aceea?
În general, într-adevăr, revin la anumite melodii care mă încarcă. De obicei ascult Guns N’ Roses când am așa chiar un moment rău, dar ca să mă energizez ascult remixuri, house de tot fel de melodii. Îmi plac foarte tare remixurile de muzică românească veche, muzică ușoară.
Ce știe să gătească Vlad Gheorghe?
Aoleu, mi-ați dat greu aici. Cam ce știu aparatele electrocasnice din casă să facă. Cam acolo, mă rog, sunt la nivel de paste, ca să zic așa.
Cel mai complicat lucru pe care știu să-l fac sunt pastele, dar să știți că le fac bune.